Peste 380 de poliţişti români de frontieră au lucrat, anul trecut, în cadrul Agenţiei FRONTEX


Anul trecut, peste 380 de cetățeni români au colaborat cu polițiștii de frontieră din alte state europene în cadrul Agenției FRONTEX, care coordonează acțiunile statelor membre ale Uniunii Europene în implementarea măsurilor comunitare privind gestionarea frontierelor externe. Cornel Laurian Stoica, șeful Poliției de Frontieră, afirmă că intrarea României în Spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele aeriene și navale, nu va genera probleme de ordine publică sau alte dificultăți semnificative comparativ cu alte state, potrivit News.ro.

”Partenerii externi şi Agenţia FRONTEX şi ceilalţi parteneri cu care am colaborat de-a lungul timpului şi colaborăm în continuare au foarte mare încredere în noi. Avem o prezenţă de ofiţeri FRONTEX în România, de la Europol colegii colaborează foarte bine cu noi, în diferite speţe, dosare pe care le-am instrumentat împreună, ba mai mult şi din diferite state din Spaţiul Schengen au foarte mare încredere în noi. Asta spunând faptul că şi noi, la rândul nostru, am dat către Agenţia FRONTEX, anul trecut, vă dau un exemplu, peste 380 de ofiţeri FRONTEX, sunt poliţişti români care lucrează pe aeroporturile din tot Spaţiul Schengen şi care verifică împreună cu colegii lor documente şi ajută la identificarea persoanelor care pot folosi documente falsificate”, a afirmat şeful Poliţiei de Frontieră, Cornel-Laurian Stoica, vineri seară, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Oficialul Poliţiei de Frontieră a dat asigurări că ”România este un stat sigur”.

”Nu vom avea probleme de natură ordine publică sau alte probleme, mai multe sau mai puţine, faţă de alte state”, a spus chestorul Stoica, referindu-se la momentul de după intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi navale.