Doar 4 femei pe lista la europarlamentare. Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, bâlbâieli cu privire la pragul stabilit: 'Avem o creștere' / 'Avem targete diferite'


Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri, întrebat despre numărul femeilor de pe listele alianței PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, că s-a discutat de pragul de 30%, iar fiecare partid a venit cu câte două propuneri. La rândul său, liderul PSD Marcel Ciolacu a spus că angajamentul asumat de el în fața social-democraților a fost îndeplinit și lista are în acest moment o eligibilitate de 30%.

„Problema egalității de gen pentru listele europarlamentare s-a discutat de un anumit prag, să ajungem la 30%. A fost un angajament discutat de către fiecare noi. Am reușit să realizăm acest obiectiv în guvernul actual. Ceea ce s-a petrecut la listele pe care le-ați văzut este clar că față de data trecută avem o creștere. Creșterea nu este cea pe care ne-am dori-o și am fi vrut să avem acea reprezentare a doamnelor pe lista alegerilor europarlamentare. S-a făcut un pas înainte. Acestea au fost propunerile de la fiecare filială. De la filială s-a ajuns la regiune și în final lista este cea pe care o vedem cu toții. Am reușit fiecare partid să venim cu câte două doamne pe locurile eligibile”, a spus Nicolae Ciucă.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a spus: „De fiecare dată ne-am completat unii pe alții. Același lucru l-am făcut și la lista europarlamentare. Eu ce angajament mi-am luat în fața social-democraților am îndeplinit și lista are în acest moment o eligibilitate de 30%. La parlamentare o să mențin minim 30%

Marcel Ciolacu a fost întrerupt de jurnalistul Marius Vulpe cu observația că procentual 4 din 20 înseamnă 20%, nu 30%. Liderul PSD a răspuns: „Depinde unde ați stabilit dvs targetul. Avem targete diferite. Nu am anunțat nici un target”.







Pe primele 10 poziții ale listei comune PSD-PNL sunt Gabriela Firea, Maria Grapini și Adina Vălean.

Alianţa PSD-PNL a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, lista comună de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Liderii celor două formaţiuni au făcut trimitere în discursurile pe care le-au ţinut, la ideea de stabilitate şi de continuitate în atragerea de fonduri europene şi în demersurile României pentru intrarea în Schengen, în OECD şi pentru ridicarea vizelor pentru românii care vor să intre în SUA.