Ciolacu sună mobilizarea socialiștilor europeni: 'Extremiștii nu au făcut nimic. Caută doar să dezbine Europa și să ne arunce în brațele lui Putin'


Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că PSD va câştiga alegerile europarlamentare din iunie şi va trimite în Parlamentul European un număr important de reprezentanţi, adăugând că, după 20 de ani de conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale şi de umanizare. La Reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, care are loc la Palatul Parlamentului, Ciolacu a atacat curentele anti-europene, care ar căuta doar dezbinare și ar dori ca Europa să ajungă „în brațele lui Vladimir Putin”.

„Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul necondiționat oferit de social-democrații europeni pentru aderarea României la spațiul Schengen! Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat fermierilor și a cetățenilor afectați de multiplele crize suprapuse care afectează întreaga Europă! Familia noastră politică a fost mereu și rămâne principalul aliat al României la nivel european.

De aceea, vă spun astăzi, cu tărie și încredere, că social-democrații europeni pot câștiga alegerile pentru Parlamentul European. Și că, din România, vom trimite mai mulți eurodeputați PSD decât în urmă cu 5 ani! Sunt ferm convins că noi suntem curentul politic de care are nevoie acum Uniunea Europeană.

Așa cum știți, pentru stabilitatea și dezvoltarea României, am luat decizia de a face echipă printr-o listă comună cu aliații noștri de la guvernare. Însă PSD continuă să facă echipă cu social-democrații europeni pentru o Uniune Europeană care să redevină motorul dezvoltării și bunăstării pentru cetățenii săi.

După 20 de ani de conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare, are nevoie de energia și ideile pe care social-democrația europeană le susține”, a declarat Ciolacu.

„Extremiștii nu au făcut nimic”

Premierul a oferit exemple pozitive de lideri socialiști europeni și a atacat curentele anti-europene, extremiste.

„Când spunem că nimeni nu mai trebuie lăsat în urmă, trebuie să facem acest lucru! Și, o spun cu modestie, noi am fost cei care am făcut mereu lucru acesta!

Fie că vorbim de Mette în Danemarca, de Olaf în Germania, de Stefan în Suedia, de Pedro în Spania, de Antonio în Portugalia sau de Partidul Social Democrat în România, noi am fost cei care am crescut salariul minim, am mărit pensiile, am creat locuri de muncă, i-am sprijinit pe tineri și am dezvoltat țările noastre.

Extremiștii nu au făcut nimic. Ei caută doar să dezbine Europa și să ne arunce în brațele lui Vladimir Putin. Extremiștii vor să nu avem bani europeni, vor să nu mai circulăm liber în Europa, vor să ne închidă frontierele și să ne urâm unii cu ceilalți”, a mai afirmat președintele PSD.







„Realitatea este simplă: în timp ce anti-europenii se filmau pe rețelele sociale, comisarii noștri contribuiau la soluțiile pe care le-am găsit la multiplele crize pe care le-am traversat. Am gestionat pandemia, am venit cu măsuri pentru a ne proteja fermierii, am compensat prețul la energie, am protejat locurile de muncă, am implementat planurile de redresare și am folosit cum trebuie fondurile europene.

Un exemplu în acest sens este Nicolas Schmit. Comisarul pentru Muncă și Drepturi Sociale. Omul care a dezvoltat programul SURE prin care am salvat milioane de locuri de muncă. Doar în România am beneficiat de peste 3 miliarde de euro din acest program”, a adăugat Ciolacu.

„PSD va câștiga aceste alegeri”

Marcel Ciolacu mizează pe o prezență importantă la votul din 9 iunie, care să legitimeze atât reprezentanții PSD în legislativul european, cât și importanța unei Europe aproape de cetățeni.

„Partidul Social Democrat va câștiga aceste alegeri, va trimite în Parlamentul European un număr important de reprezentanți și dorim să pornim de aici, de la București, valul social-democrat în toată regiunea noastră.

De aceea este important să ne susțineți pentru ca în viitoarea Comisie Europeană și în viitorul Parlament European să avem mai mulți lideri din zona noastră. Pentru că, doar prin unitate și coeziune, Europa poate să fie mai puternică! Și pentru acest lucru ne trebuie și reprezentativitate”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.