Vlad Botoș, europarlamentar USR, a început acum aproape 5 ani o adevărată campanie la Bruxelles, în Parlamentul European, pentru aderarea României la Spațiul Schengen. În repetate rânduri acesta a adus aminte atât în țară, cât și la Bruxelles cât este de important pentru economia românească și pentru cetățenii români, mai ales cei din regiunile de graniță, să existe această liberă circulație fără controale vamale care durează ore în șir.
Intrarea parțială a României în Spațiul Schengen, pe aerian și naval, nu este suficientă, susține Vlad Botoș, deoarece românii trebuie să aibă aceleași drepturi pe care le au toți cetățenii europeni. Chiar dacă în țară, la nivelul autorităților guvernamentale pare că este o perioadă pentru savurat o victorie parțială, europarlamentarul român ține să continue această campanie până la aderarea integrală a României la spațiul Schengen.
În plenul Parlamentului European Vlad Botoș a adus din nou în atenție importanța acestui deziderat de țară pentru România: ” Momentul aderării României la Uniunea Europeană a fost un moment simțit ca o sărbătoare de noi toți românii, a fost văzut ca o întoarcere acasă.
Mai aveam, totuși, pași de făcut, unul fiind cel al intrării României în Spațiul Schengen, al liberei circulații, pasul care ne permite să fim europeni cu drepturi depline.
Modul în care procesul acesta fost amânat de la un an la altul, de la o întâlnire de Consiliu la alta chiar dacă România îndeplinește toate condițiile necesare aderării, a dus la creșterea neîncrederii în Instituțiile Europene, ceea ce este periculos exploatat acum de partidele populiste și extremiste.
Este absolut necesar ca pasul făcut în Decembrie anul trecut, de aderare parțială, cu aeroporturile și cu cel fluvial, să fie urmat de aderarea integrală, terestră imediat ce noile condiții sunt îndeplinite. Va fi datoria noastră, și a Comisiei Europene, a Parlamentului European, să ne asigurăm că interesele partidelor populiste și extremiste din Statele Membre nu vor fi mai presus de interesele cetățenilor europeni.„