Va adera România la Schengen în 2023? Dacian Cioloș le atrage atenția lui Iohannis și Ciucă: 'Nu e suficient să-ţi doreşti, să faci declaraţii publice'

Author:

Europarlamentarul REPER, Dacian Cioloş, susţine că România încă are şanse să adere rapid la spaţiul Schengen, cu condiţia ca preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernul Ciucă să facă un plan de negociere. Dacian Cioloş îi cere preşedintelui să fie activ la Consiliul European de săptămâna viitoare, unde se va discuta tema migraţiei.

„Din punctul meu de vedere, ar fi şanse să aderăm la Schengen şi până în vară, sub preşedinţia suedeză a Consiliului UE, dacă guvernul României şi preşedintele se activează şi fac un plan de negociere. Nu e suficient să-ţi doreşti, să faci declaraţii publice şi să aştepţi ca celelalte state care s-au opus aderării să-şi schimbe poziţia. Trebuie să ai un plan. Poate că există, dar eu nu l-am văzut până acum”, a declarat Dacian Cioloş pentru news.ro.
Europarlamentarul REPER susţine că reuniunea Consiliul European de săptămâna viitoare  reprezintă o miză importantă pentru România. Şefii de stat şi de guvern din UE vor discuta tema migraţiei, invocată de cancelarul Austriei pentru blocarea aderării României la spaţiul Schengen.
”La Consiliul European de săptămâna viitoare se va discuta exact subiectul politicii de azil şi migraţie. Eu cred că preşedintele Iohannis trebuie să joace un rol activ şi să se asigure că prin concluziile care se trag  în Consiliu se creează cadrul necesar ca Austria şi Olanda, care s-au opus până acum, să aibă elementele necesare pentru a susţine apoi aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Evident că nu va fi suficient acest Consiliu, dar poate să fie un element din puzzle-ul care trebuie construit ca să avem o decizie cât mai rapidă”, a mai spus Dacian Cioloş.

X