Cerem abrogarea de urgență a Legii de privatizare a PETROM. O echipă de avocați condusă de dl. Gheorghe Piperea va ataca în instanță contractul dintre OMV și statul român

Author:

Președintele AUR, George Simion, a cerut abrogarea de urgență a legii de privatizare a PETROM având în vedere ilegalitățile comise de la privatizare și până în prezent.

Astăzi este prima zi de guvernare în Parlamentul României. Alianța pentru Unirea Românilor prezintă inițiativele legislative și inițiativele politice pe care le consideră priorități în noua sesiune parlamentară. Vrem în primul și în primul rând un subiect care, de la refuzul intrării noastre în Schengen până acuma, a suscitat interes în opinia publică. Pentru un stat român sănătos noi considerăm că trebuie să recuperăm Petromul. În acest sens, din păcate, s-a început cu stângul.

Colegii noștri din Biroul Permanent, George Badiu și Antonio Andrușceac, au solicitat, la prima întrunire a Biroului Permanent să se pună pe ordinea de zi o inițiativă legislativă care vine să abroge Legea privatizării Petrom. Nu a avut succes în prima ședință, sperăm după ședința de la ora 16 de plen, când această chestiune să fie adusă pe ordinea de zi. Sperăm ca reprezentanții din Biroul Permanent al actualei coaliții de guvernământ să fie de acord și să se poziționeze PSD, PNL, UDMR, U.S.R. față de ideea recuperării, sub o formă sau alta, prin denunțare a acestei legi și abrogarea ei prin verificarea tuturor clauzelor contractuale care nu au fost respectate, ne spun specialiștii noștri din contractul pe care l-am studiat.

În afară de demersurile legislative, o echipă de avocați condusă de Gheorghe Piperea, în colaborare cu Alianța pentru Unirea Românilor, va iniția mai multe procese cu privire la contractul dintre compania OMV și statul român. Sunt mai multe clauze, considerăm noi că sunt și motive de neconstituționalitate în acea lege pe care le vom ataca în instanță pe parcursul următoarelor luni vom pune la dispoziția opiniei publice toate demersurile pe care le facem și salutăm toate eforturile, inclusiv din partea mass-mediei care vine să vin să aducă lumină în acest subiect.

Comisia de anchetă a AUR privind jaful din pandemie este sabotată de PSD și PNL

Mai departe, tragem un semnal de alarmă asupra unei comisii înființate de AUR, Comisia de anchetă cu privire la achizițiile din timpul pandemiei. Această comisie nu funcționează. Cu greu am reușit în decembrie anul trecut să votăm o conducere. Această comisie nu se va întruni nici săptămâna aceasta. Sperăm prin președintele care a fost desemnat de la PSD, în ciuda cutumei că președintele revine grupului parlamentar care inițiază comisia de anchetă. Sperăm ca lucrările acestei comisii să demareze. Să vedem contracte, să vedem concret în fața parlamentarilor persoanele responsabile de achiziții. Ați văzut arestarea lui Victor Pițurcă și a șefului de la Romarm?

E poate a mia parte din jaful care s a întâmplat în timpul pandemiei. Sub pretextul restricțiilor, sub pretextul stării de urgență și al stărilor de alertă repetate s-au produs, s-a produs de fapt un atentat la siguranța economică a României, a fost devalizat bugetul, ne-am împrumutat cu sume record pentru a acoperi aceste achiziții care încep de la măști, continuă cu izolete și cireașa de pe tort vaccinurile, peste o sută de milioane de doze. De altfel, în calitatea noastră de parlamentari care au acces inclusiv la contracte secretizate, vom face mai multe demersuri.

În această dimineață, la ședința grupurilor parlamentare, am hotărât ca un grup condus de Dumitrana Mitrea, împreună cu deputații Liliana Scripnic și Ringo Dămureanu, să cerceteze contractul care va fi pus la dispoziția lor între statul român și O.M.V., de a acoperi rezerva statului cu combustibil, combustibil care a fost redirecționat către ajutoarele de diferite tipuri în Ucraina. Cred că e de datoria noastră ca parlamentari, ca oameni care exercită acest control parlamentar, să vedem acele contracte și vom anunța opinia publică cu privire la rezultate. O să vă vorbească mai mult dna Dumitrana Mitrea. Ne interesează și subiectul prosumatorilor, subiect de care se ocupă doamna senator Rodica Boancă, care a depus o solicitare în instanță, o solicitare pe care a avut câștig de cauză în favoarea prosumatorilor. Ne interesează și subiectul creșterii aproape dublării asigurărilor pentru șoferi din cauza lipsei de acțiune a A.S.F..

Astăzi asistăm la punerea pe butuci a unui întreg sector. Transportatorii sunt văduviți de șansa de a avea asigurări la un preț normal, nu mai sunt competitivi. Un alt motiv pentru care nu mai sunt competitivi este faptul că nu am fost primiți în Schengen. Stau 5 10 ore în fiecare traseu la vămi, deși de 11 ani trebuia să fim acceptați în Schengen. Legile justiției ne interesează. Domnul senator Sorin Lavric va propune din partea Alianței pentru Unirea Românilor un moratoriu pe legile educației, pentru că în acest moment, din nefericire, este un talmeș balmeș și tot așa cum ne au învățat în ultima parte a anului 2022, vor să treacă și legile educației și privatizarea Romsilva ca jaloane obligatorii în PNDR.

Fără dezbateri serioase la nivel parlamentar, prioritățile noastre legislative pentru prima sesiune a Parlamentului în 2023 reprezintă reducerea taxării muncii. Un partid din coaliția de guvernământ a anunțat că vrea să facă acest lucru. Noi venim cu proiecte legislative sustenabile în acest sens, un proiect pentru corecta definire a gospodăriei țărănești, pentru a veni în sprijinul producătorului local și un alt proiect care vizează protestele pe care noi le am organizat la Sebeș și la Rădăuți pe 15 ianuarie și în zilele care au urmat, colegii deputați Ciprian Titi Stoica, colega Gianina Șerban și domnul senator Ionuț Neagu au monitorizat fabricile austriece de la Sebeș și de la Rădăuți. Constatăm că avem de fapt și dovezi pentru încălcarea limitelor de poluare în acele orașe.

Sănătatea românilor ne preocupă, de aceea vom veni cu o îmbunătățire a cadrului legislativ privind poluarea fabricilor austriece, poluarea făcută de fabricile austriece și totodată vom veni cu eforturi aici, în Parlament, pentru împiedicarea înstrăinării pădurilor statului prin legea de guvernanță corporatistă. Am fost la proteste alături de sindicaliștii Romsilva. De asemenea, avem un set de măsuri pe zona sistemului energetic și a reducerii prețului facturilor. – a declarat liderul opoziției parlamentare din România, George Simion.

X