Scandalurle legate de Institutul Cultural Român (ICR), care funcționează în fosta vilă a lui Malaxa, confiscată de comuniști, țin de câteva zile capul de afiș al mass-media.
Liberalul sadea Dinu Gîndu, care nu are nici o experiență managerială în domeniul cultural, a fost votat săptămâna trecută de comisiile de cultură și politică externă din Senat pentru funcția de director al ICR Lisabona. Prestația de analfabet funcțional a candidatului a devenit virală pe rețelele de socializare.
Chiar dacă bâlbâielile și răspunsurile halucinante ale viitorului mesager al culturii române în Portugalia se știu pe de rost, merită o scurtă (co)memorare a acestora. Întrebat care este activitatea similară din biografia sa care îl califică să se ocupe de managementul cultural la ICR Lisabona, D. Gîndu a răspuns: „În întemeierea CV-ului am scris doar tehnic, pentru că n-am vrut să ocupe prea mult spațiu“. Întrebat ce autori români intenționează să promoveze în capitala Portugaliei, D. Gîndu a răspuns: „Sigur, evident că pot să enunț acum două-trei nume, dar nu ar fi corect“.
După care urmează „bomboana de pe colivă“, verdictul ilar, dacă nu ar fi strigător la cer, al șefului senatorilor investigatori: „Vă mulțumesc, domnule Gîndu. Ați obținut aviz favorabil. Succes în activitatea dumneavoastră!“
Impostura în cultură, girată de coaliția puterii
Presa a insistat mai puțin asupra deciziei senatorilor din comisiile reunite. Urzeala politică e mai vinovată decât bietul domn Gîndu. Stipendiile pe care le girează puterea politică pentru oamenii de casă care nu au nici o legătură cu funcțiile pe care le ocupă sunt la ordinea zilei. În cazul de față, să lași exportul culturii române într-o țară europeană pe mâna unui analfabet este o culpă enormă a majorității parlamentare, dar mai ales a PNL, partidul care l-a propus pe Dinu Gîndu pentru funcția de director al ICR Lisabona. Breasla intelectualilor ar fi trebuit să ia foc, să nu se rezume la câteva indignări pe rețelele de socializare. Nici măcar o petiție nu a fost inițiată, darămite un protest public, o manifestație la care să participe românii revoltați de impostura girată de o coaliție politică măcinată de putregai.
Cumetria transpartinică dintre PSD și PNL
Impostura, cumetriile politice, interesele obscure, donațiile către partide, traficul de influență și încă altele guvernează o serie de filiale ale Institutului Cultural Român din capitalele europene. Cazul directoarei ICR Londra, Catinca Maria Nistor, care și-a închiriat anul trecut un apartament de lux în capitala Regatului Unit pentru care statul român plătea o chirie lunară de 6.500 de lire sterline, deși instituția are în incintă două apartamente de locuit, a revenit în actualitate după ce Direcția Națională Anticorupție a deschis o anchetă pentru suspiciunea de abuz în serviciu. Președintele ICR Liviu Sebastian Jicman, propus de PNL pentru această funcție, nu a avut nimic de spus despre extravaganța locativă a șefei Institutului de la Londra. Să sperăm că va deschide gura în fața anchetatorilor de la DNA. În mod firesc, Jicman ar fi trebuit să o demită pe Catinca Nistor încă de la izbucnirea scandalului la finele anului trecut. Dar cumetria transpartinică dintre PSD și PNL și-a spus cuvântul.
Directoarea ICR Londra este fiica fostului actor Stelian Nistor, acum un prosper om de afaceri, nașul de cununie al fostului președinte PSD al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, condamnat în 2020 de Tribunalul București la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, achitat ulterior de Curtea de Apel.
Horia Patapievici, scuipat pentru că a promovat cultura română în lume
Politizarea Institutului Cultural Român a început în 2012, odată cu puciul pe care USL în frunte cu Victor Ponta și Crin Antonescu, secondați de Dan Voiculescu, l-au dat asupra unor instituții fundamentale ale statului, printre care s-a aflat și ICR. Echipa lui Horia Roman Patapievici, Tania Radu și Mircea Mihăieș, care a condus Institutul din 2005, și-a dat demisia după ce ICR a fost scos de sub autoritatea președintelui statului și a trecut în subordinea Senatului. Politizarea ICR a luat startul într-o cursă care continuă și azi.
După o politică îmbătrânită de promovare a culturii române în lume pe care Augustin Buzura a impus-o din 1990 până în 2005, Institutul Cultural Român a reușit să promoveze, în doar 7 ani, traducerea a peste 300 de titluri în limbile de circulație europeană dar nu numai. Noua generație de scriitori, artiști plastici, muzicieni, regizori a văzut, ca să spun așa, lumina tiparului în Europa și SUA. Percepția unei culturi provinciale înțepenite în proiect a fost schimbată prin dinamica ieșirilor în lume a valorilor autohtone despre care Occidentul nu știa că există.
După înscenarea unui adevărat proces de procurorii lui Voiculescu la Antena 3 pe marginea unei expoziții organizate de ICR New York („scandalul poneiului roz“, asupra căruia nu mai revin, fiind de la cap la coadă o făcătură pentru prostime), Horia Roman Patapievici a devenit inamicul public numărul unu. Am condus împreună revista Idei în Dialog și am rămas prieteni. La scurt timp după ce a demisionat de la ICR, Horia mi-a spus că a ajuns să fie scuipat pe stradă. „Un om m-a oprit și m-a întrebat dacă sunt Patapievici și m-a scuipat. Nu merit asta, e o monstruozitate“.
Revenirea ICR sub tutela Președinției, un pas către depolitizarea instituției
Sub președinția lui Andrei Marga și ulterior a lui Lilian Zamfiroiu, Institutul Cultural Român a intrat în zodia clientelismului politic dâmbovițean în care se află și acum. Patrimoniul istoriei recente reține cugetarea lui Marga despre cultura caloriferului: „Trebuie să facem loc și științelor și tehnologiilor. România este și o țară care a inovat tehnologic. Dau un exemplu: caloriferul este o invenție transilvană, câți știu de asta?“
Cel mai eficace gest politic prin care cultura română ar putea fi depolitizată este revenirea ICR sub tutela președintelui. În ianuarie 2021, scriitorii Mircea Cărtărescu și Radu Vancu au inițiat o petiție semnată de peste 4.000 de intelectuali prin care i se cerea președintelui Iohannis să facă demersurile necesare pentru scoaterea ICR din subordinea Senatului și revenirea sub autoritatea Președinției.
„ICR s-a golit de profesioniști și s-a umplut de sinecuriști (…) ICR-urile din lume s-au umplut de rubedenii, relații politice, soți și soții, în deplină opacitate“, se spune în petiția citată.
Klaus Iohannis încă nu a dat vreun semn că ar fi citit-o. Mai are încă doi ani la dispoziție.
DW, preluare Rador