facebook
Connect with us

Ultima Ora

ULTIMA ORĂ! Vot în Parlament. Senatorii și deputații decid dacă sunt sau nu de acord cu starea de alertă

Published

on

Senatul va dezbate marţi, în comisiile de specialitate şi în plen, proiectul de lege iniţiat de Guvern, cu măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă.

Proiectul Guvernului are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Acesta prevede, printre altele, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă şi permite organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi.

Altă măsură propusă se referă la obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi să organizeze programe decalate pentru salariaţi.

Recomandări

Popular

X