facebook
Connect with us

Ultima Ora

Vot decisiv în Parlament pentru Guvernul Orban. Legea care reglementează starea de alertă pe masa deputaților

Published

on

Proiectul de lege iniţiat de Guvern privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă va fi dezbătut şi votat, miercuri, de Camera Deputaţilor.

Proiectul va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate, care vor întocmi un raport ce va fi supus votului plenului Camerei în şedinţa de miercuri.

Marţi, Senatul a adoptat acest proiect, forma propusă de Guvern fiind modificată prin aprobarea mai multor amendamente propuse, în mare parte, de PSD. Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura trebuie încuviinţată de Parlament, au stabilit, printre altele, senatorii.

În dezbaterile de la Cameră, deputaţii pot interveni, la rândul lor, în comisii şi plen, asupra textului şi modifica varianta adoptată de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional.

Proiectul are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Recomandări

Popular

X