VIDEO USR a cerut eliminarea de pe YouTube a unei melodii hip-hop pro-AUR. Răspunsul BEC

Author:

Biroul Electoral Central (BEC) a respins contestația depusă de Uniunea Salvați România (USR) împotriva unei decizii emise de Biroul Electoral Județean (BEJ) Ilfov, în contextul alegerilor prezidențiale din 2024. Contestația USR a vizat un material de propagandă electorală online (un videoclip publicat pe Youtube: „Poe x Dodut – Ne luam tara inapoi”) legat de candidatul George Simion, despre care partidul a susținut că nu respecta normele legale prin lipsa codului unic de identificare.

Contextul contestației

Conform contestației, materialul video, distribuit pe YouTube la data de 31 octombrie 2024, nu includea codul unic de identificare emis de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), cerință impusă de art. 19 alin. (7) din Hotărârea AEP nr. 29/2024. USR Cluj a susținut că acest cod este necesar pentru toate materialele electorale, inclusiv pentru cele distribuite online, și a cerut retragerea materialului respectiv. Contestația a fost respinsă inițial de BEJ nr. 25 Ilfov, care a argumentat că reglementarea respectivă nu este obligatorie pentru platformele online.

În argumentația sa, BEJ Ilfov a subliniat că „obligația de a imprima codul unic de identificare prevăzut de art. 34 alin. (13) […] nu subzistă și în cazul materialelor de propagandă electorală online”, considerând că aceste reglementări „nu au caracter obligatoriu și nu pot constitui temei pentru aplicarea unei sancțiuni, raportat la dispozițiile art. 10 din Codul Civil”.

Decizia BEC și argumentele juridice

În urma contestației formulate de USR la BEC, Biroul Electoral Central a menținut decizia BEJ Ilfov, respingând contestația ca fiind neîntemeiată. BEC a explicat că legea nu impune obligativitatea codului unic de identificare pe materialele de propagandă online. Conform BEC, „dispozițiile art. 36 din Legea 334/2006 […] obligația indicării codului de identificare al partidului se referă doar la materialele prevăzute la art. 36 alin. (2) lit. a), c) și e), materialele de propagandă electorală online prevăzute la lit. d) neregăsindu-se printre acestea”​.

De asemenea, BEC a considerat că, „în mod corect, BEJ nr. 25 Ilfov a reținut că din probele atașate plângerii nu se poate dovedi că materialul încărcat în mediul online a fost finanțat de competitorul electoral susținut de partidul AUR”​. În absența unor dovezi clare că materialul ar fi fost finanțat direct de candidatul George Simion sau de partidul AUR, contestația nu a fost considerată validă.

Poziția USR

Uniunea Salvați România a susținut că BEC și BEJ Ilfov ignoră aplicabilitatea reglementărilor AEP, menționând că Hotărârea AEP nr. 29/2024 impune codul unic de identificare pentru toate materialele electorale, indiferent de mediul în care sunt distribuite. USR a argumentat că „materialul contestat este prezumat de lege ca aparținând partidului, datorită propagandei conținute” și că ar trebui să respecte aceleași standarde de identificare​.

Decizie BEC 148D by florinpuscas

X