Video | Klaus Iohannis și 'șerpașii' – Gafă sau jargon diplomatic?

Author:

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, la finalul Consiliului European de la Bruxelles, că a avut o întâlnire pe tema aderării la Schengen cu președinta Comisiei Europene, premierul bulgar și canceraul austriac. În afară de cei patru lideri, potrivit lui Iohannis, la discuții au participat și „șerpașii” noștri.

„Am încheiat acum 4 minute o întâlnire informală, la care ne-a invitat doamna Von der Leyen, președinta Comisiei. Au participat cancelarul austriac, premierul bulgar și eu, împreună cu șerpașii noștri. A fost o discuție bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toții să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie care este evident satisfăcătoare pentru toate părțile, fiindcă nu pot să-mi imaginez o decizie care este satisfăcătoare pentru o parte şi complet nesatisfăcătoare pentru altă parte. Deci, nu vreau să intru în detalii, suntem în negocieri, suntem în discuții, mai e de discutat”, a declarat Iohannis.

Potrivit Dicționarului Explicativ al limbii române, „șerpașul” este un membru al unei populații himalaiene, care servește drept ghid sau cărător în expedițiile alpiniștilor din Himalaia. Nu este clar dacă președintele Iohannis a folosit termenul din greșeală sau la mijloc este un jargon folosit în astfel de contexte.

X