Fostul preşedinte Ion Iliescu consideră că traseismul este “simptomul unei boli”, iar traseiştii trebuie priviţi “cu condescendenţă” pentru că “fug de viaţă, de realitate, de ierarhii”, însă îi indică pe aceştia ca fiind vinovaţi pentru “deznădejdea politică”.
“Traseismul este dovada clară că individul politic nu acceptă succesiunea dintre putere şi opoziţie, care e normală într-o democraţie. Voinţa care vrea oricând să fie la putere e una bolnavă. Traseismul e simptomul unei boli, a celor care nu se recunosc învinşi sau pierduţi de pe urma propriilor greşeli, sau pur şi simplu buni, dar nu suficient de buni, cât să mai guverneze. Traseiştii trebuie priviţi cu condescendenţă – sunt cei care fug de viaţă, de realitate, de ierarhii! A fi învins face parte din schema unei ierarhii, a unei inegalităţi pe care democraţia se bazează atunci când implementează alegerea şi decizia unei majorităţi. Iar traseiştii chiar asta fac: sfidează majorităţi, deci sfidează democraţii”, a declarat Iliescu într-un interviu acordat fostului ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, publicat, duminică, pe site-ul personal al acestuia.
În opinia fostului şef de stat, traseismul este unul dintre motivele “pentru care stânga seamănă tot mai puţin cu stânga, dreapta aduce arareori a dreapta şi partidele uită de unde au plecat”.
“Până unde poţi să te însoţeşti cu un traseist la un drum? Nici până la primul colţ, dacă e cineva cu un avantaj mai mare căruia i se poate alătura, te va părăsi din mers. Fibra unui traseist este imorală, firea lui este impredictibilă, fiinţa lui este incorijibilă”, a spus Ion Iliescu.
Fostul preşedinte indică traseismul ca fiind una dintre cauzele care duc la colapsul democraţiilor.
“Migratorii politici pun partidul înaintea orientărilor lor ideologice, puterea înaintea intuiţiei sau instinctului ideologic. Tocmai de aceea, în timp, competiţia politică e tot mai slabă, iar electoratul preferă să sancţioneze aceste migraţii prin absenteism. Cum pedepseşti un traseist? Arătându-i că, oriunde se duce, nu are votul tău. Unde duce această logică punitivă, dar pe undeva îndreptăţită? La colapsul democraţiilor. Puterea politică a migratorilor este rezultatul unei majorităţi minoritare, al unui segment de populaţie foarte îngust care îşi oferă votul: majoritatea largă e acasă, de unde drumul de la dreapta la stânga şi invers se vede cel mai bine, şi în acelaşi timp se resimte ca fiind cel mai periculos. Însă traseiştii sunt vinovaţi pentru deznădejdea politică. Ştiu că se spune că politica se face pe voturi. Şi este perfect adevărat. Dar politica trebuie să se facă întâi pe principii. Scopul scuză mijloacele, e adevărat. Dar la fel de adevărat e că şi mijloacele pot acuza scopul”, a susţinut Iliescu.