VIDEO Diana Șoșoacă, la învestirea președintelui Maduro, pe capul căruia SUA au pus o recompensă de 25 de milioane de dolari

Author:

Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a dispărut din viața publică, dar nu și din cea politică. După ce a anunțat că se va retrage din atenția publicului din frică pentru siguranța ei și a familiei sale, acesta a călătorit peste ocean pentru a participa la ceremonia de învestire a președintelui din Veneuela, Nicolas Maduro.

Statele Unite au anunţat o recompensă mărită la 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro chiar în ziua în care acesta a depus jurământul pentru un al treilea mandat de şase ani, în urma unor alegeri marcate de fraude, pe care Washingtonul nu le-a recunoscut ca fiind legitime.

Ceremonia de învestire a preşedintelui venezuelean a fost umbrită de noi condamnări din partea comunităţii internaţionale şi a liderilor opoziţiei venezuelene.

Nicolas Maduro se află la putere din 2013

Maduro s-a menţinut la putere în ciuda presiunilor puternice din partea administraţiilor americane succesive, păstrând sprijinul armatei venezuelene, precum şi al Chinei, Rusiei şi Iranului.

Autoritatea electorală şi instanţa supremă a ţării susţin că Maduro, ale cărui mandate au fost marcate de o criză economică şi socială profundă, a câştigat votul prezidenţial de anul trecut, deşi nu au publicat numărători detaliate ale votului.

X