facebook
Connect with us

Politică

Victor Ponta anunță că Pro România nu va vota pentru Guvern 'Nici doamna Dăncilă nu știe dacă este remaniere, restructurare'

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, marţi, că formaţiunea sa nu va vota în favoarea restructurării sau remanierii Guvernului, potrivit Agerpres.

„Bine că până la urmă acest Guvern nefuncţional vine pentru un exerciţiul normal, democratic, la vot în Parlament. Noi, cei de la Pro România, nu vom vota pentru această … nici nu am înţeles, cred că nu a înţeles nici doamna Dăncilă dacă este remaniere, restructurare, nu am înţeles, până la urmă o să înţelegem. Atâta timp cât nu se doreşte o resetare a Guvernului şi a administraţiei şi din păcate o să mai pierdem multe zile, săptămâni şi luni extrem de importante pentru scoaterea României dintr-o criză bugetară care s-a transformat din păcate în economică. Retrăiesc momentul 2009. Şi în 2009 alegeri prezidenţiale, nu aveam Guvern şi eu cred că nu a uitat nimeni ce s-a întâmplat în 2010. Îmi pare rău că s-ar putea să retrăim şi anul 2010 cum îl retrăim pe 2009 şi parcă nu învăţăm niciodată din greşeli. (…) Votăm împotrivă”, a spus Ponta, la Parlament.

 Denise Rifai mitraliază USR-PLUS: ‘Nu e cazul să facem circ politic continuu și gratuit’

Potrivit acestuia, parlamentarii Pro România vor participa la şedinţa din Parlament în care se va supune la vot restructurarea sau remanierea Guvernului.

„Sigur că participăm. În 2014 eram şef la PSD şi am venit de două ori, nu o dată. Odată, când a ieşit PNL, a doua oară când a ieşit UDMR. (…) Pentru funcţionarea unui Guvern îţi trebuie majoritate. (…) Din 2014 şi până astăzi nu s-a schimbat nici Constituţia României. (…) Evident că trebuie 233 de voturi. O să vorbim şi cu ceilalţi de la Opoziţie”, a arătat Ponta.

El a spus că Pro România şi Opoziţia pot strânge voturi împotrivă, astfel încât Guvernul să nu treacă de votul de săptămâna viitoare din Parlament.

 Lovitură pentru polițiști! Ordinul ministrului de Interne a fost publicat în Monitorul Oficial

„Am suficienţi ani în Parlament ca să ştiu că doamna Dăncilă nu are majoritate. În orice ţară normală, cu oameni normali la cap, un prim ministru care nu are majoritate în Parlament demisionează. (…) Vă anunţ un lucru: absolut toate deciziile adoptate în şedinţa de Guvern de ieri pot fi atacate în contencios administrativ de orice parte interesată şi se desfiinţează toate. (…) Dacă nu îşi obţine numărul de 233 de voturi marţi sau miercuri când vine în Parlament şi nu îşi dă demisia pentru că nu mai este majoritate, atunci sigur trebuie să revenim la metoda moţiunii”, a explicat preşedintele Pro România.

El a afirmat că Pro România va vota o moţiune de cenzură, dar nu va intra într-un guvern alături de PNL şi USR.

Advertisement

Recent

Politicăacum 16 minute

Stelian Tănase, analiză devastatoare pentru Viorica Dăncilă: Nici nu cred că a citit pactul pe care l-a propus

Analistul politic Stelian Tănase consideră că Pactul propus de premierul Viorica Dăncilă celorlalte partide este ”o gogomănie” venită după doi...

Socialacum 26 de minute

Vara anului 2019, cea mai călduroasă din istoria înregistrărilor meteorologice în emisfera nordică

Vara anului 2019 a fost cea mai călduroasă din istoria înregistrărilor meteorologice realizate în emisfera nordică, au anunţat luni cercetători...

Politicăacum 35 de minute

Odiseea maimuței din București continuă: polițiștii au găsit la familia lui Nuțu Cămătaru o cămilă și alte două maimuțe

Odiseea maimuței din București continuă: polițiștii au găsit la familia lui Nuțu Cămătaru o cămilă și alte două maimuțe Polițiștii...

Politicăacum 48 de minute

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, acuzații explozive la adresa Anei Birchall: 'Iapa troiană în Guvernul României a echipei Maior-Coldea-Barna'

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, lansează un atac virulent la adresa ministrului Justiției, Ana Birchall, despre care spune într-o postare...

Politicăacum O oră

CCR tranșează azi conflictul dintre Iohannis și Dăncilă pe tema refuzului președintelui de a numi miniștri interimari

CCR tranșează azi conflictul dintre Iohannis și Dăncilă pe tema refuzului președintelui de a numi miniștri interimari Curtea Constituţională a...

Advertisement

Facebook

Loading...

Popular

X