Europarlamentarul PSD Victor Negrescu consideră că există o şansă reală ca România să intre în Spaţiul Schengen în 2023 dacă vor fi depuse eforturile necesare la începutul anului. El a menţionat că nu trebuie mai încerce nimeni să fure victoria aderării la Schengen pentru că acest lucru nu va duce la efectul scontat.
“Există o şansă reală ca România să intre în Spaţiul Schengen în acest an dacă vor fi depuse eforturile necesare acum, la începutul anului. Am fost parte din aceste negocieri şi cel puţin la nivelul familiei noastre politice de stânga toate guvernele social-democrate sprijină ţara noastră şi chiar şi partidele aflate în opoziţie au spus foarte clar că sprijină România. Avem două state care blochează extinderea Spaţiului Schengen: Austria, cu un guvern de dreapta şi Olanda, care se opune extinderii cu Bulgaria şi automat se opune şi extinderii cu România, pentru că suntem la pachet, un guvern de centru – dreapta. Este adevărat că anumiţi decidenţi au fost surprinşi de poziţionarea acestor state pe ultima sută de metri, însă, este evident pentru toţi că nu ar fi trebuit să fie nimeni surprins. Dacă abordarea diplomatică, abordarea politică ar fi fost coerentă ar fi trebuit să anticipăm aceste poziţionări pentru a putea să le tratăm într-o manieră corespunzătoare şi de fapt asta ne dorim în această parte a anului ca lucrurile să fie abordate cu mai mult profesionalism”, a declarat Victor Negrescu, joi, la Prima News.
El consideră că subiectul aderării României la Spaţiul Schengen trebuie menţinut pe agenda europeană.
“Pe de o parte, să ştim cum stau lucrurile, cine se opune, de ce se opune, care sunt paşii care vor fi urmaţi, în ce măsură avem un calendar de aderare şi în ce măsură reuşim să menţinem acest subiect sus pe agenda europeană. Noi în Parlamentul European depunem aceste eforturi, toate familiile politice europene susţin aderarea României la Spaţiul Schengen în legislativul european, dar iată că nu avem nimic clar, nimic concret. Urmează mai multe reuniuni ale Consiliului Justiţie Afaceri Interne unde trebuie adoptată o decizie sau măcar să se ofere o perspectivă clară, avem acest consiliu informal unde am putea să discutăm foarte uşor despre Schengen, dar nu avem acest subiect pe ordinea de zi. Avem o reuniune în martie, unde poate este prea devreme să supunem la vot, dar ar trebui să se ofere anumite garanţii în ceea ce înseamnă o perspectivă de aderare şi avem un Consiliu în iunie şi unul în toamna anului acesta, momente cheie în opinia mea pentru a obţine acest deziderat”, a explicat europarlamentarul USR.
El susţine că România trebuie să aibă o strategie mai coerentă privind aderarea la Spaţiul Schengen.
“Trebuie să revenim la o strategie mult mai coerentă, mult mai incisivă. Pe de o parte trebuie să fie implicaţi toţi actorii în acest proces pentru că la finalul anului trecut, când exista o perspectivă de aderare la un moment da, cercul celor implicaţi s-a restrâns. Noi eram buni la început când am obţinut dezbaterea din plenul Parlamentului European şi am fost unul dintre iniţiatori care am generat rezoluţia, eram incluşi în discuţii. Ulterior, nu am mai fost incluşi în discuţii, dar iată că ne-am lovit de acel refuz la Austriei. Acum la fel lucrurile sunt ţinute separat de cei care pot ajuta şi nu cred că este bine. Trebuie să deschidem modul în care abordăm această situaţie şi nu trebuie să mai încerce nimeni să fure victoria, să o preia pe persoană fizică, pentru că nu va duce la efectul scontat. Este un obiectiv central pentru România, nu trebuie să fie politizat, trebuie să fie o abordare mult mai eficientă”, a mai transmis Victor Negrescu.