Eurodeputatul Vlad Gheorghe, din grupul Renew, susţine că, personal, nu le va înmâna paşaportul vameşilor austrieci care ar urma să efectueze controale pe aeroportul Otopeni în baza anexei la acordul de aderare la Schengen cu frontierele aeriene şi a precizat că a făcut adrese oficiale pentru a i se clarifica temeiul legal al unor astfel de acţiuni, informează Agerpres.
“Să vină vameşi austrieci pe Otopeni… Eu n-o să-i dau paşaportul. (…) Paşaportul meu e biometric. Cum îl verifică austriacul mai bine decât îl verifică românul? Vine el cu tableta lui? Dacă vine cu tableta lui, în ce verifică? Că iar am o problemă. Adică îmi verifică mie austriacul intrările şi ieşirile într-o altă bază de date decât românul? Dacă e aceeaşi bază de date, de ce-mi vine austriacul?”, a declarat Vlad Gheorghe într-un briefing pentru jurnaliştii români de la Strasbourg, miercuri seara.
El a precizat că a întocmit adrese oficiale către autorităţile române şi austriece pentru a i se explica temeiul legal pentru prezenţa vameşilor austrieci.
“Să-mi spună drepturile lor, dar mai ales puterile asupra noastră, asupra cetăţenilor. Ce poate să facă un poliţist de frontieră austriac? Vreau să ştiu ce se întâmplă dacă nu-i dau paşaportul, ce-mi face? Nu mă lasă să trec? Care frontieră, a cui, că a lor nu e?”, a spus eurodeputatul din grupul Renew.
El afirmă că anexa din decizia Consiliului referitoare la aderarea cu frontierele aeriene nu poate fi un temei legal pentru aşa ceva, ci doar un document eminamente politic, care poate prevede cel mult un schimb de vameşi.
Ghișeu vamal român în Austria
“Săptămâna viitoare vreau să mă duc la Viena şi să le depun cerere acolo să ne primească şi nouă un avion de poliţie de frontieră. Mă duc chiar acolo la ei, la ministrul de interne. Dacă ei consideră temei legal hotărârea de Consiliu, înseamnă că e bună şi pentru noi, şi în temeiul acelei hotărâri vreau şi eu, dacă se poate, un ghişeu aici la Viena cu poliţia de frontieră română”, a mai spus Vlad Gheorghe, care este membru al Comisiei pentru Petiţii a PE.
El a afirmat că prezenţa vameşilor austrieci pe aeroportul din Otopeni îi provoacă îngrijorări şi în privinţa aderării cu frontierele aeriene de la 31 martie, întrucât aceştia vor efectua astfel de misiuni înainte de aderarea propriu-zisă şi ar putea trimite în ţară rapoarte nefavorabile care să creeze probleme României chiar pe termen scurt.
În acelaşi timp, a subliniat Gheorghe, “noi nu avem acum o decizie de ‘full Schengen’ şi asta este o problemă uriaşă pentru noi”. “Este un măr otrăvit pe care l-au înghiţit din raţiuni electorale”, a mai afirmat el.
Dar, mai spune eurodeputatul Renew, “o să vină Paştele, care e la sfârşit de aprilie, început de mai, înainte de alegeri”. În condiţiile în care chiar la frontierele interne se vor forma cozi imense, situaţia “le va exploda în faţă” guvernanţilor, susţine el.