Val de reacții la aderarea României la Schengen – Liderii UE salută 'o zi de mare mândrie'

Author:

Liderii Uniunii Europene au felicitat sâmbătă România şi Bulgaria pentru aderarea la Schengen cu frontierele maritime şi aeriene, prin mesaje postate pe conturile lor de pe reţeaua X (fostul Twitter).

”Felicitări României şi Bulgariei pentru extinderea spaţiului Schengen pentru pasagerii transportului maritim şi aerian”, a transmis preşedintele Consiliului European, Charles Michel. El a precizat că acesta este “un pas mult aşteptat de cetăţenii români şi bulgari pentru a se bucura de o mai mare libertate de mişcare, cu perspectiva transportului terestru, care va urma”.

”Astăzi este o zi de mare mândrie pentru Bulgaria şi România. Decizia de a elimina controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu Bulgaria şi România este un pas important pentru ei şi pentru spaţiul Schengen. Ambele ţări au muncit din greu pentru asta. Ambele ţări o merită. Vor face Schengen şi mai puternic”, a postat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

”Felicitări cetăţenilor din România şi Bulgaria pentru aderarea la spaţiul Schengen, odată cu ridicarea controalelor la frontierele maritime şi aeriene. A durat mult timp. Aceasta face ca Uniunea noastră să fie mai puternică şi ca poparele noastre să fie mai în siguranţă. Europa uneşte” – a scris şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

”O decizie istorică luată astăzi de Consiliu pentru a încununa un an de realizări remarcabile. Primirea României şi a Bulgariei va face Schengen mai puternic. Ne-a luat ceva timp, dar am reuşit”, şi-a exprimat satisfacţia Margaritis Schinas, vicepreşedinte pentru promovarea modului nostru de viaţă european, care a încheiat mesajul cu urarea ”Bine aţi venit în Schengen!”, scfrisă în limbile română şi bulgară.

Ţările membre ale Uniunii Europene au aprobat sâmbătă, în unanimitate, intrarea graduală a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, după ce Austria, ultima ţară din UE-27 care se opunea acestei măsuri, şi-a ridicat veto-ul. Începând din martie, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu aceste două ţări vor fi ridicate, Austria, Bulgaria şi România angajându-se, de asemenea, să convină ulterior asupra unei date pentru încetarea controalelor terestre, a informat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

X