Unul dintre cadavre a fost ciopârțit, apoi îngropat în grădină

Author:

Bărbatul în vârstă de 64 de ani, cercetat pentru că ar fi ucis o femeie în vârstă de aproximativ 75 de ani şi pe fiul acesteia, a fost trimis în judecată de procurori pentru săvârşirea a două infracţiuni de omor calificat şi a unei infracţiuni de profanare de cadavre, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Poliţiştii, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au demarat în data de 24 iulie o anchetă, după ce au descoperit cadavrul unei femei în locuinţa acesteia. Ulterior, fiul femeii găsită decedată, în vârstă de 56 de ani, a fost dat dispărut de către fiica sa, în urma cercetărilor continuate de poliţişti fiind descoperit îngropat în curtea unui bărbat de 64 de ani din localitatea Udaţi, comuna Smeeni. Procurorii au stabilit la acel moment că bărbatul în vârstă de 64 de ani se face vinovat de comiterea a două infracţiuni de omor. În data de 13 decembrie, suspectul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.

“Prin rechizitoriul din 13.12.2024 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului T.I. pentru săvârşirea a două infracţiuni de omor calificat şi a unei infracţiuni de profanare de cadavre, infracţiunile de omor fiind pedepsite de lege cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detenţiunea pe viaţă. În sarcina acestuia s-a reţinut că în noaptea de 20/21.07.2024 a lovit cu pumnul, apoi în mod repetat cu un par pe victima T.M., în vârstă de 75 de ani, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia datorată vârstei şi stării de sănătate, iar ulterior, pentru a ascunde săvârşirea primei infracţiuni, cu acelaşi par a lovit de mai multe ori pe victima T.D., în vârstă de 56 de ani, fiul primei victime, cauzându-le leziuni ce au condus la decesul acestora”, precizează un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procurorii au extins ancheta, punând în sarcina bărbatului şi infracţiunea de profanare de cadavre.

“S-a mai reţinut că pentru a ascunde cadavrul victimei T.D., a efectuat manevre de ciopârţire şi incendiere, cadavrul astfel mutilat fiind îngropat în curtea locuinţei. Prin rechizitoriul întocmit s-a solicitat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului”, a transmis sursa citată.

Potrivit procurorilor, inculpatul T.I. fusese eliberat din Penitenciar la data de 9 martie 2023.

X