Aderarea la Spațiul Schengen se complică pentru țara noastră: Budapesta a trimis un mesaj care spune că, dacă guvernul de la Sofia nu renunță la taxa pe gazele rusești, Ungaria se va opune aderării Bulgariei la Schengen.
Însă aderarea Bulgariei a fost discutată “la pachet” cu aderarea României la nivel european.
Reamintim, în acest sens, că anul trecut, în decembrie, la Consiliul JAI (Justiție și Afaceri Interne), două țări s-au opus, prin veto, lărgirii spațiului de liberă circulație cu România și Bulgaria.
Cele două state au fost Austria și Olanda. Chiar dacă reprezentantul Olandei a cerut să se ia act de faptul că țara sa nu se opune admiterii României, veto-ul olandez a vizat ambele țări.
Ieri, premierul bulgar Nikolai Denkov a recunoscut că Budapesta a amenințat că se va opune prin veto aderării Sofiei la Schengen dacă autoritățile bulgare nu renunță la o taxă ce face mai scump pentru Ungaria importul de gaz rusesc.
La ultimul Consiliu European, în timp ce liderii europeni se întâlneau la Bruxelles, Viktor Orban a mers în China pentru a se întâlni cu Vladimir Putin și Xi Jinping
În octombrie, Bulgaria a anunțat introducerea unei taxe de tranzit mai mari pentru gazul rusesc, măsură denunțată de Serbia și Ungaria.
Budapesta și Belgradul au declarat că taxa bulgară crește prețul gazului cu 20%. Sofia a replicat că majorarea ar trebui suportată de furnizorul rus, Gazprom.
Premier bulgar: “Ungaria ne-a transmis oficial că se va opune prin veto aderării, dacă nu anulăm taxa pe gaz”
La începutul săptămânii, Bulgaria a anunțat că va anula taxa respectivă.
Anunțul semnalează că țara vecină de la sud se teme de un nou veto asupra candidaturii sale la Schengen, după cel austriac și olandez.
“Vă spun oficial: Ungaria a trimis că, dacă nu eliminăm taxa pe gaz, se va opune prin veto la (aderarea Bulgariei la) Schengen. Așa că am decis că nu este nevoie în acest moment să creăm obstacole”, a spus premierul bulgar.
Surse diplomatice au precizat că mesajul Budapestei a fost transmis la Sofia în timpul unei reuniuni a ambasadorilor UE, desfășurată săptămâna trecută, informează Antena 3.
Un diplomat UE a declarat pentru site-ul Euractiv că Budapesta folosește șantajul “în stil iranian”, atât în cazul Ucrainei, care va începe negocierile de aderare la UE, cât și față de candidatura Bulgariei la Schengen.