Sunt cheltuielile de campanie. Asa a fost si in 2020

Author:

Preşedintele AUR, George Simion, confirmă suma de 60.000 de euro cerută candidaţilor la parlamentare. Reacție vine după ce Ringo Dămureanu a făcut scandal și acuzat că nu e normal să se ceară bani pentru a ajunge pe liste. Simion spune că aşa este conceput sistemul electoral din România, iar candidaţii suportă aceste cheltuieli.

El a dat asigurări că banii sunt viraţi în contul partidului şi raportaţi la AEP, în mod transparent.

Și liderul PNL Nicolae Ciucă confirmă că locurile pe liste se dau pe bani, oarecum

”Tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare li s-a cerut să contribuie, conform legii, la bugetul de campanie, să asigure precampania şi campania electorală, pentru că aşa este conceput sistemul electoral din România, candidaţii suportă aceste cheltuieli”, a spus George Simion într-o conferinţă de presă.

Liderul AUR a precizat că există şi dovezi privind virarea acestor bani în contul partidului, transparent şi raportând la AEP aceste cheltuieli.

Întrebat dacă este vorba de suma de 60.000 de euro, George Simion a confirmat că este vorba despre această sumă cerută candidaţilor AUR la parlamentare.

Simion a mai spus că şi în 2020 candidaţii şi-au plătit cheltuielile făcute în campanie. Întrebat dacă această sumă este o condiţie obligatorie, George Simion a spus: ”Nu este o condiţie obligatorie, ce este obligatoriu este ca respectivii să nu fie pasibili de a fi infiltraţi de PSD şi PNL pe listele noastre electorale şi tocmai de aceea am eliminat marea majoritate a candidaţilor veniţi de la PSD şi de la PNL”.

Simion a mai spus că o altă condiţie este susţinerea filialelor.

Întrebat dacă cei trei care au demisionat luni din grupul AUR erau infiltraţi de la PNL şi PSD, George Simion a răspuns că nu poate face o astfel de afirmaţie. ”Pot să vă spun că am tăiat la sânge în listele pentru Parlament, pentru a ne asigura că, odată ajunşi acolo ,nu vor întoarce armele”.

Doi deputaţi şi un senator şi-au dat luni demisia din AUR, pe fondul neînţelegerilor privind listele la parlamentare. Deputatul Ringo Dămureanu a declarat în plen că s-au cerut 60.000 de euro pentru candidatură, pentru locuri eligibile şi a cerut demisia din funcţia de preşedinte al AUR a lui George Simion, pe care l-a numit ”impostor politic”.

X