Connect with us

Sport

Sportalert.ro: Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a învins-o pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 6-7 (3), 6-3, 6-4, potrivit sportalert.ro.

Begu (31 ani, 63 WTA) a avut nevoie de două ore şi 35 de minute pentru a obţine victoria, într-un meci foarte echilibrat.

Românca a început partida cu break şi a avut acest avantaj până la 5-3, a servit pentru set, la 5-4, dar Alexandrova a egalat şi apoi s-a ajuns în tiebreak, unde Alexandrova s-a desprins la 5-1, câştigând cu 7-3.

Begu a controlat setul secund, în care a avut 4-1, 5-2 şi s-a impus cu 6-3.

Alexandrova (27 ani, 31 WTA), cap de serie numărul 30, a început mai bine decisivul şi a condus cu 2-0. La 15-0 pentru rusoaică în ghemul al treilea s-a produs un incident în urma căruia Begu putea fi descalificată. Begu, nervoasă după punctul pierdut a aruncat racheta, iar aceasta a ricoşat din teren lovind un copil aflat în spatele arbitrului de scaun. Acesta a chemat supervizorul şi după discuţii de câteva minute Begu a fost sancţionată doar cu avertisment.

Jocul s-a reluat şi Begu a fost mult mai concentrată decât până atunci, reuşind break-ul. Irina a restabilit egalitatea, 2-2, dar apoi Alexandrova a reuşit din nou desprinderea, la 4-2. Irina Begu nu a cedat şi, jucând mult mai atent şi exact, a înlănţuit patru ghemuri, câştigând cu 6-4.

Românca a încheiat cu 3 aşi (Alexandrova 2) şi cu 6 duble greşeli (rusoaica 5). Begu a fost mai bună cu al doilea serviciu, iar Alexandrova cu primul, Irina a avut mai multe mingi direct câştigătoare (27-18), dar şi mai multe erori neforţate (53-35).

Begu a câştigat toate cele trei meciuri anterioare cu Alexandrova (27 ani, 31 WTA), cu 6-1, 3-6, 6-1 în 2017, în semifinale la Southsea, cu 4-6, 6-1, 6-2, în 2018, în optimi la Shenzhen, şi cu 7-6 (3), 6-3, în 2021, în primul tur la Cleveland.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA.

Următoarea adversară a româncei va fi franţuzoaica Leolia Jeanjean (26 ani, 227 WTA), care a reuşit joi o mare surpriză, învingând-o pe Karolina Pliskova (Cehia) cu 6-2, 6-2.

Begu va juca joi şi la dublu, în primul tur, alături de Camila Osorio (Columbia), contra favoritelor numărul 11, Shuko Aoyama (Japonia)/Hao-Ching Chan (Taiwan).

Recomandări

X