Slovacia va menține controalele temporare la granița cu Ungaria până la 22 ianuarie, a anunțat miercuri guvernul slovac, potrivit Reuters.
După mai multe prelungiri, controalele ar fi trebuit să se încheie la 23 decembrie, potrivit mediafax.
Slovacia a înregistrat o creștere mare a migrației ilegale în 2023, pe măsură ce migranții, în principal bărbați tineri din Orientul Mijlociu și Afganistan, tranzitează prin Ungaria în drumul lor spre țări occidentale mai bogate, cum ar fi Germania.
Controalele la frontieră au redus numărul de rețineri de migranți ilegali la 34 în noiembrie, de la 6.809 în octombrie, a declarat Ministerul de Interne în documentele care susțin prelungirea.
Prim-ministrul slovac Robert Fico a revenit la putere pentru a patra oară luna trecută, după ce a câștigat alegerile din septembrie, în care angajamentele sale de a proteja frontierele de migrația ilegală au jucat un rol în campanie.
Slovacia, Republica Cehă, Polonia, Ungaria, Austria și Germania,care au implementat măsuri la frontieră în ultimele luni, fac parte din zona de frontieră deschisă Schengen a Uniunii Europene.