facebook
Connect with us

Breaking News

Simona Halep declarație despre viitorul său în tenis. ”Sunt pe final de carieră”

Published

on

Simona Halep a declarat, vineri, la plecarea spre Dubai, că deși nu se gândește la retragere, consideră că este pe final de carieră. Jucătoarea de tenis va participa săptămâna viitoare la turneul WTA Dubai.

Simona Halep a plecat cu gânduri mari la turneul din Dubai, pe care vrea să-l câştige.

La competiţie vor lua startul şi alt sportive importante din circuitul WTA, dar sportiva din România este cap de serie unu, după retragerea din competiție a lui Ashleigh Barty, lidera clasamentului WTA.

Eventuala victorie de la Dubai poate fi printre ultimele pentru Halep, care spune că deşi nu se gândeşte la retragere, recunoaşte că se află pe final de carieră.

„Am 28 de ani, fac 29 anul ăsta, este normal să fiu pe final de carieră. Am deja 10 ani sau chiar mai mult, dar nu mă gândesc la retragere. Dar sunt pe final”, a clarat Halep citată de TelekomSport.

Halep a jucat peste 600 de meciuri la profesionişti şi a câştigat 19 trofee, dintre care două de Mare Şlem, la Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019. A adunat din premiile competiţiilor peste 35 de milioane de dolari.

Recomandări

Popular

X