Scholz la Bucureşti: Mai mult decât un gest de solidaritate?
Cancelarul Scholz se află luni la București. România nu este doar vecinul timid al Ucrainei ci are și multă nevoie de investiții germane. La fel cum Germania are nevoie de un mediu sigur pentru propriile industrii.
Fostei cancelare germane Angela Merkel i-au trebuit cinci ani de mandat pentru a ajunge într-o vizită oficială la București. Mai fusese în capitala României, e drept, în 2008, la acel summit NATO care a blocat apropierea Ucrainei și Georgiei de Alianța Nord-Atlantică. Merkel a fost unul dintre liderii occidentali care au considerat, atunci, că e mai prudent ca Vestul să nu irite Moscova cu extinderea organizației strategice. Costurile acelui boicot sunt resimțite acum de întreaga Europă.
Înaintea Angelei Merkel, Gerhard Schröder a ajuns la București în 1999, la sfârșitul primului an de mandat, adus de un alt război dus la granița României – cel dintre NATO și Serbia pentru Kosovo. Era primul cancelar federal care vizita România, după 21 de ani.
Într-un fel, agenda lui Olaf Scholz a fost influențată, în 2023, de acea decizie de la București, din 2008, a Angelei Merkel: șeful Guvernului federal de la Berlin vizitează România (în prima jumătate a mandatului său) pentru că, la granița României, agresiunea rusă asupra Ucrainei a schimbat prioritățile și arhitectura relațiilor europene (după ce, anterior, întregul continent s-a văzut nevoit să se reinventeze, din cauza pandemiei).
Europa, între tendințe de exit și șantajele externe
Pe de o parte, întreaga Uniune are nevoie de schimbări majore pentru a nu se pierde într-o irelevanță care poate fi fatală atât grupului cât și fiecărui stat membru în parte. Pe de altă parte, măcinată de interese individuale, UE asistă la mici reconfigurări parohiale dăunătoare întregului. Un astfel de demers este Formatul București 9, în care foștii sateliți ai Moscovei, obosiți de miopia geopolitică a vechilor democrații vest-europene, și-au propus să pledeze pe o singură voce pentru solidaritatea și securizarea flancului estic. Pe de alta, nu mai departe de săptămâna aceasta, marți, 28 martie, chiar la București, premierul polonez Mateusz Morawiecki propunea „în acest triunghi între Ucraina, România şi Polonia (…) cât mai curând, după victoria Ucrainei şi atingerea păcii, să construim nişte planuri strategice semnificative (…) din punctul de vedere al creării unei noi comunităţi economice de peste 100 de milioane de persoane”.
Sunt semne ale unor tentații centrifugale, alimentate de tot mai multe disensiuni îngrijorătoare, despre care ar fi înțelept să se discute în timpul vizitei lui Scholz, programată la aproape un an de la primirea la Palatul Cotroceni a președintelui federal Frank-Walter Steinmeier (așteptat și în această primăvară în capitala României). Or, pentru a le depăși, e nevoie în primul rând de încredere. De siguranță comună și de stabilitate economică. Pentru cea din urmă, Europa trebuie să-și lichideze vechile dependențe vicioase, începând cu resursele energetice provenite de la regimuri nefrecventabile până la liniile de producție captive în state șantajiste.
Mediul românesc, profitabil pentru afacerile germane
România (cu a doua creștere economică din UE în 2022, după Irlanda) s-a dovedit, în ultimii ani, o soluție investițională profitabilă pentru capital german: funcționează aici 9500 de companii, destui giganți economici dar, în majoritate, firme mici și mijlocii.
Germania rămâne cel mai important investitor în România (invers, România este pe locul 20 în lista partenerilor Germaniei) iar schimburile comerciale dintre cele două țări au ajuns în 2022 la 37,5 miliarde de euro, conform Camerei de Comerț Româno-Germane AHK, o creștere cu 13,5% față de anul trecut. Orașe precum Timișoara, Sibiu, Sebeș sau Arad au șomaj zero și chiar nevoie de import de muncitori pentru că angajatorii germani au găsit în Banat sau Transilvania specialiști performanți și forță de muncă bine pregătită de învățământul dual introdus recent în România chiar la insistențele AHK, care a prins rapid limba germană, dacă nu cumva o știa deja. În plus, Transilvania dispune de o infrastructură excelentă, câteva tronsoane modernizate de cale ferată și, mai ales, autostrăzi care scurtează și simplifică legătura spre vestul Europei împotmolită doar de amânarea admiterii României în spațiul de liberă circulație Schengen, accedere pe care mediul german de afaceri și cancelaria federală și-o doresc.
Bosch, Continental, Dräxlmaier, Deutsche Bank, Daimler, Kaufland sau Dekra sunt doar câteva dintre numele relevante pentru economia germană (unele chiar listate DAX la bursa Frankfurt) care au investit cu succes în România. De altfel, clubul comerțului germano-român AHK a avut, cu câteva zile înainte de sosirea cancelarului Scholz, o întâlnire cu premierul român Nicolae Ciucă, semn că la nivel guvernamental, la București, vizita de la Berlin nu înseamnă doar un eveniment protocolar.
Investiții în securitate militară și energetică
Domeniile cele mai tentante în acest moment sunt legate de arsenal, indispensabil pentru a menține Ucraina pe poziții și a asigura deopotrivă o siguranță strategică pentru partenerii din NATO. Berlinul a fost multă vreme criticat pentru ezitările în privința livrărilor de arme grele, chiar dacă, în realitate, Germania a transferat masiv arme Ucrainei, uneori cu riscul de a rămâne ea însăși fără rezerve, în absența unor capacități care să producă, la schimb și în timp utile, stocuri noi.
Guvernul federal de la Berlin are în vedere o creștere exponențială a creditelor de angajament pentru Ucraina. În doi ani, cheltuielile ar putea ajunge la 15 miliarde de euro, iar poziția României poate fi atractivă pentru nevoile de susținere a efortului de război al Kievului. În acest sens există discuții între industria de profil din Germania și canale decizionale militare și economice de la București. La început de an s-a vorbit despre o posibilă retehnologizare printr-o firmă germană a unei fabrici de obuze, într-un loc încă nestabilit.
Independența energetică a Europei este o altă dimensiune a securității comune. România este încă așteptată să se impună în piața UE prin resursele de care dispune, în special cele din zona Mării Negre. Există, însă, și o generoasă ofertă de alternative ecologice, cu o piață a câmpurilor de generare solară și eoliană în expansiune – dovadă stă și investiția de un miliard de euro într-o fabrică de panouri fotovoltaice pe care germanii de la AE Invest GmbH o pregătesc și care ar urma, la final, să acopere o treime din necesarul european de energie.
Maia Sandu, invitată la întâlnirea Iohannis – Scholz
De puterea României de a livra resurse energetice depinde și Republica Moldova, obsesia lui Vladimir Putin pe care doar rezistența Ucrainei nu a făcut-o încă să cadă pradă imperialismului rusesc. În ianuarie, oaspete de onoare al recepției de anul nou a AHK, președintele Parlamentului de la Chișinău Igor Grosu, le cerea investitorilor germani să aibă în țara sa aceeași încredere pe care au avut-o și în România. Este evident nevoie de un plus, de vreme ce schimburile comerciale ale Germaniei cu Republica Moldova au crescut cu 16,5%, dar nu au ajuns decât la 840 de milioane de euro.
Cât de vulnerabilă este Moldova a realizat între timp întreaga Europă – iar asta se datorează nu doar mesajelor constante transmise de autoritățile de la București către partenerii occidentali cât mai ales președintei de la Chișinău, Maia Sandu, politician orientat spre vest și apreciat în cercurile decidenților din capitalele euro-atlantice. A fost invitată la Forumul de la Davos, a fost la Varșovia prezentă nu doar fizic la vizita lui Joe Biden ci și în discursul acestuia, tocmai s-a întors de la Bucea, unde a comemorat împreună cu președintele Ucrainei un an de la teribilul masacru comis de invadatorii ruși, iar acum merge la Cotroceni pentru o trilaterală cu președintele Iohannis și cancelarul Scholz.
Germania, ca și România, a mai ajutat direct Moldova, în primul rând pentru a trece cu bine peste această primă iarnă de criză energetică. Dar prea puțin din promisiunile participanților la cele trei conferințe ale donatorilor pentru Moldova au ajuns la destinație. Or, pentru a rămâne pe linia actuală, țara are nevoie de mai mult decât semnale, are nevoie de gesturi concrete. Altfel destabilizările orchestrate de politicienii corupți și afiliați Kremlinului se vor transforma în voturi ale dezamăgiților în cele trei runde de alegeri care urmează, până în 2025.
Așa cum, de altfel, nici anul electoral mamut 2024 din România nu va fi ferit de antieuropenisme – fie prin idioții utili ai Moscovei, fie prin ticăloși utili care se vor cățăra din interese politice proprii pe mesajele propagandei ruse.
preluare DW via Rador