Scandalul Schengen ia amploare: Germania urgentează procedurile de deportare a migranților respinși

Author:

Ministrul de interne german Nancy Faeser a susţinut că măsurile planificate pentru deportarea mai rapidă a solicitanţilor de azil respinşi sunt necesare pentru a menţine acceptarea socială a protecţiei refugiaţilor şi pentru o integrare reuşită, informează joi DPA.

”Cu pachetul nostru legislativ, garantăm că oamenii fără dreptul de a sta aici trebuie să părăsească ţara noastră mai rapid”, a declarat politiciana social-democrată pentru cotidianul Rheinische Post.

O serie de noi măsuri îi vor împiedica să se sustragă deportării pe solicitanţii de azil ale căror cereri au fost respinse.

Noua lege, pe care Bundestagul (camera inferioară a parlamentului federal) o va finaliza joi, este menită să simplifice procedurile, pentru a garanta că vor fi deportate tot mai multe dintre persoanele fără drept de şedere. Perioada de detenţie în aşteptarea deportării, care până acum era de 10 zile, va fi extinsă la 28 de zile.

În plus, reprezentanţii autorităţilor în centrele de primire comune vor avea permisiunea de a intra şi în alte încăperi decât camera persoanei care urmează a fi deportată. ”Aceste măsuri restrictive sunt necesare astfel încât să putem continua să ne îndeplinim responsabilitatea umanitară pentru oamenii pe care trebuie să îi protejăm de război şi teroare – aşa cum sunt cei 1,1 milioane de refugiaţi veniţi din Ucraina”, a spus Faeser.

X