facebook
Connect with us

Politică

SCANDAL cu Traian Băsescu și un celebru avocat: Fostul președinte a primit ULTIMATUM de 24 de ore, altfel ajunge în instanță

Traian Băsescu îi acuză pe Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, și pe Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, că împrăștie suspiciuni despre anchetatorii care cercetează dispariția celor două fete, susținând că declarațiile lui Cumpănașu sunt de a „se menține în atenția publicului”

Tonel Pop a reacționat imediat și i-a dat ultimatul fostului președinte al României. Conform avocatului, dacă Băsescu nu îi va cere iertare, va fi dat în judecată pentru acuzațiile sale, conform cărora Tonel Pop ar fi avut legături cu interlopii din Caracal. Trebuie precizat că așa cum STIRIPESURSE.RO a scris, Tonel Pop a fost prezent în cel puțin o emisiune pe care Remus Rădoi, fost interlop, acum om de afaceri în Caracal, o realiza la o televiziune.

 Atenție! Vecinul lui Gheorghe Dincă oferă noi detalii

”E o situație penibilă, mai ales că eu l-am apărat, public, de multe ori pe Traian Băsescu. Asta spune multe despre onoare, aștept să își ceară scuze, are 24 de ore. Dacă nu își cere scuze în următoarele 24 de ore, voi depune o acțiune penală și civilă. E culmea cât tupeu și elucubrație! Îl aștept, pentru onoare, cum poate să își permită să spună că am avut relații cu interlopii din Caracal, când eu nu mai fusesem vreodată acolo. Eu am făcut poze la vestiar, cu acordul criminaliștilor, la Caracal, nu așa cum s-a spus în spațiul public.”, a spus Tonel Pop, duminică, la Antena 3.

„Este o anchetă care va da dimensiunea profesională a două notabilităţi şi a echipelor lor: Felix Bănilă, procurorul şef al DIICOT, şi investigatorul Radu Gavriş, poliţistul care are zero, repet, zero eşecuri în investigarea omorurilor din Bucureşti. În opinia mea, acest tandem elimină orice bănuială de incorectitudine sau lipsă de profesionalism a investigaţiei. Mai mult, ancheta nu se va opri la cazurile Alexandra şi Luiza. Dacă presupusul făptuitor este un criminal în serie sau dacă în spatele celor două crime se află şi o vastă activitate de trafic de fiinţe umane, nu există nicio şansă ca cei interesaţi să poată muşamaliza ancheta”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

 EXCLUSIV 40 de martori degeaba! O rețea de proxeneți, lăsată liberă în Caracal! Cutremur în sistem

„Şi atunci, mă întreb ce justifică atitudinea de neîncredere în anchetatori transmisă sistematic populaţiei de dubiosul avocat Tonel Pop, care, având un istoric în relaţia cu interlopii din Caracal, a reuşit să se infiltreze în anchetă. Oare ce-l mână pe Tonel să afirme că anchetatorii plantează probe? Ce resorturi îl fac pe avocat să se comporte ca un impostor, publicând poze îmbrăcat în combinezonul anchetatorilor poliţiei? Impostorul nu are niciun fel de ruşine şi încearcă să lase impresia că el ştie cum trebuie condusă ancheta, în timp ce anchetatorii ori «plantează» probe, ori sunt nepricepuţi, ori vor să muşamalizeze adevărul, motiv pentru care nu ezită să-i atace pe anchetatorii profesionişti. Mai mult, Tonel este atât de convins de importanţa lui în anchetă şi pe acest pământ încât orice televiziune care ridică vreun semn de întrebare asupra sa şi a spuselor sale devine o televiziune care nu-l merită. Până la urmă, dubiosul avocat, cu sau fără fotografie în combinezon de investigator al poliţiei, a obţinut reprezentarea familiei Luizei, ceea ce îi permite probabil să afle detalii de mare interes pentru interlopul «Codiţă»”, a scris Băsescu pe Facebook despre Tonel Pop.

Explicații făcute de Cozmin Gușă! ‘A fost o manifestare exceptională de civili’ .

Advertisement

Recent

Advertisement

Facebook

Loading...

Popular

X