Sabah: Obiectivul e ca NATO să intre în război. Urmează sabotaje, atacuri, atentate, presiuni asupra Turciei pentru a ceda

Author:

Presa turcă vorbește de un adevărat asalt diplomatic și nu numai asupra regimului de la Ankara pentru a abandona actuala strategie de lucru cu Rusia și că după ce Germania nu a mai rezistat presiunilor SUA și a dat drumul tancurilor grele Leopard 2 acum urmează Turcia. Editorialistul Bercan Tutar susține în Sabah preluat de Rador că ”atacul hibrid de ieri” când dintr-odată zeci de state occidentale au emis alerte de călătorie în Turcia nu este unul întâmplător și că vor urma sabotaje, atacuri, atentate, presiuni asupra țări sale pentru a ceda pentru că obiectivul real ar fi ca NATO să intre fățiș în război cu Rusia:

”Odată cu decizia Spaniei și a Angliei de a trimite tancuri principale de război Kievului, după decizii similare ale Americii, Germaniei și Poloniei, războiul din Ucraina intră într-o fază nouă mai periculoasă. Luați în calcul că SUA vor include și rachete cu rază mai lungă de acțiune în noul pachet de ajutor în valoare de 2,7 miliarde de dolari și nu vă va fi deloc dificil să vedeți că în viitorul apropiat, situația de pe front se va încinge puternic.

Se pare că războiul nu va rămâne limitat la Ucraina. Țări de la Baltica la Mediterana, din Europa Centrală și de Est se vor implica în linia frontului fierbinte.

Ajutorul militar pentru Ucraina care a început cu obuze, a continuat cu tancuri și avioane de luptă. Acum urmează rachete. Până la urmă, s-ar putea ca SUA și aliații săi să trimită și unități militare în Ucraina.

Așa încât toate tabuurile din război se prăbușesc pe rând. Invazia rusească în Ucraina a anulat politica Germaniei de a nu trimite niciodată propriile arme în zone de război.

Olaf Scholz nu a mai rezistat presiunilor SUA

Olaf Scholz, care nu a rezistat presiunilor SUA, a decis să trimită în Ucraina cele mai avansate tancuri ale Germaniei, 14 tancuri Leopard 2A6. În plus, Germania a permis Poloniei să trimită în Ucraina tancurile Leopard pe care le deține.

Trebuie să spunem că din cauza acestei decizii, cetățenii Germaniei nu îl mai văd pe Scholz ca pe un erou ci ca pe o persoană cu mâinile legate care nu mai are alte opțiuni.

Acum privirile se întorc spre președintele rus Putin, pentru a vedea ce răspuns dă livrării de tancuri Ucrainei.

De exemplu, există o serie de scenarii înfricoșătoare pe care le enumeră serviciile de informații externe din Germania, BND… Atacuri nucleare, atacuri cibernetice care pot paraliza infrastructura critică, sabotaje ale conductelor care transportă gaze naturale din Norvegia către Germania, bombardarea convoaielor de tancuri trimise Ucrainei în timp ce se mai află pe teritoriul Germaniei sau al Poloniei…

Obiectivul? NATO în război

În dotarea țărilor membre NATO din Europa există aproximativ 2.000 de tancuri Leopard iar întreținerea acestora este mai ușoară decât cea a tancurilor americane Abrams. Pentagonul a subliniat că tancurile Abrams funcționează cu combustibil de avioane și cu motoare cu turbină și intenționează să lase întreg frontul pe seama tancurilor germane Leopard.

Așa încât dacă Putin vrea să își verse amarul pe Germania și pe NATO, atunci se va înfăptui planul pe care și l-au făcut SUA și Anglia încă de la începutul războiului.

Pentru că NATO a rămas până acum în afara războiului din cauza vetou-lui hotărât al Germaniei și al Turciei. De aceea, privirile se întorc acum spre Turcia.

În ultimele luni, au fost pregătite trei planuri operaționale regionale pentru spațiul NATO. Planurile, groase cât o carte de telefon, cu numeroase anexe, vor fi prezentate la summitul de la Vilnius, capitala Lituaniei, în perioada 11-12 iulie 2023. Scopul este de a convinge NATO să intre în război cu Rusia.

Pentru aceasta însă trebuie depășit obstacolul Turcia. Perioada următoare va fi foarte animată. Înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare din mai, orice scenariu este posibil în Turcia: sabotaje, atacuri, atentate, presiuni. Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație.”

preluare Rador

Context

Turcia a criticat mai multe țări care și-au închis consulatele din Istanbul. Ministrul de interne, Süleyman Soylu, a declarat joi reporterilor că acest lucru reprezintă un „război psihologic” împotriva Turciei, informează Daily Sabah. Inclusiv România a emis o alertă de călătorie pentru Istanbul.

Ce a precizat Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat miercuri că există un risc ridicat de insecuritate ce vizează lăcașuri de cult și reprezentanțe diplomatice din Istanbul, Turcia. MAE informează cetățenii români care locuiesc sau călătoresc în orașul Istanbul că, în această perioadă, există un risc ridicat de insecuritate, ce vizează lăcașuri de cult și reprezentanțe diplomatice, din zonele Beyoglu, Galata, Taksim și Istiklal, ale unor state membre UE .Conform MAE, este în vigoare o alertă de călătorie pentru Republica Turcia, la nivelul ,,Există factori de risc – evitați călătoriile dacă nu sunt necesare” (mai multe pe tema acestui subiect, aici)

Poziția Germaniei și Olandei

Consulatele Germaniei și Olandei din Istanbul au decis să rămână închise miercuri din cauza a ceea ce au descris drept „amenințări la adresa securității”. „Consulatul General al Germaniei este închis astăzi, 1 februarie, din motive de securitate. Programările pentru probleme legate de vize și pașapoarte sunt anulate. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a anunțat consulatul prin intermediul Instagram la primele ore ale dimineții.

Consulatul general al Olandei din cartierul Beyoğlu și-a anunțat, de asemenea, închiderea pentru vizitatori miercuri, din cauza unor „potențiale proteste” și a „amenințărilor tot mai mari împotriva unor obiective occidentale”.

Între timp, Regatul Unit și-a reînnoit avertismentul de călătorie pentru cetățenii săi din Turcia, alăturându-se astfel Statelor Unite și altor câteva țări europene care și-au avertizat cetățenii cu privire la „amenințări la adresa securității”.

Ambasadori convocați

Autorităţile din Turcia i-au convocat joi pe ambasadorii din nouă țări pentru a cere explicații, după ce statele respective şi-au închis temporar misiunile diplomatice și au emis alerte de securitate, invocând o amenințare sporită în urma distrugeri unor copii ale Coranului în Europa, informează RADOR.

Activiștii de extremă dreaptă au ars astfel exemplare ale Coranului în Suedia, Danemarca și Țările de Jos săptămâna trecută, acţiuni care au dus la oprirea negocierilor pentru ca Turcia să îşi ridice obiecțiile față de aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Țările europene au denunțat incidentele, dar unele administraţii spun că nu le pot preveni din cauza regulilor privind libertatea de exprimare. Țări precum Franța, Germania, Italia și Statele Unite și-au avertizat cetățenii cu privire la un risc crescut de atacuri în Turcia, în special împotriva misiunilor diplomatice și a lăcașurilor de cult nemusulmane. Germania, Franța și Țările de Jos s-au numărat printre țările care şi-au închis temporar misiunile diplomatice din motive de securitate săptămâna aceasta. Turcia, la rândul ei, şi-a avertizat cetățenii, la sfârşitul săptămânii trecute, împotriva „posibilelor atacuri islamofobe, xenofobe și rasiste” din Statele Unite și Europa. O sursă din Ministerul turc de Externe a declarat că ambasadorii din nouă țări au fost convocați joi, dar nu i-a identificat. Ambasada SUA a confirmat că ambasadorul său a participat la o întâlnire la minister. Două surse diplomatice europene au declarat că au fost convocați și ambasadori din Germania, Franța și Țările de Jos. Purtătorul de cuvânt al Partidului AK de guvernământ, Omer Celik, a respins alertele de securitate drept „declarații iresponsabile”, adăugând că Turcia este o țară sigură.

X