România se scufundă în datorii. BNR publică cifre alarmante

Author:

România, din ce în ce mai mult la mâna pieţelor externe. Datoria externă totală a crescut în primele zece luni cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).

”În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 miliarde euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 13,2% faţă de 31 decembrie 2023; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2024 nivelul de 48,150 miliarde euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,2% faţă de 31 decembrie 2023”, arată datele BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 5,512 miliarde euro (comparativ cu 5,904 miliarde euro în perioada ianuarie – octombrie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 4,246 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,266 miliarde euro.

În perioada ianuarie-octombrie 2024 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 24,210 miliarde euro, comparativ cu 18,453 miliarde euro în perioada ianuarie-octombrie 2023. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3,706 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 1,690 miliarde euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 793 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 432 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.

X