Autorităţile iraniene l-au executat luni pe disidentul iraniano-german Jamshid Sharmahd, arestat şi încarcerat în 2020, a anunţat organul de presă al sistemului judiciar, relatează AFP şi Reuters, citat de news.ro.
„În urma procesului judiciar şi a aprobării finale a deciziei de către Curtea Supremă, condamnarea la moarte a lui Jamshid Sharmahd (…) a fost pusă în execuţie în această dimineaţă”, a relatat Mizan Online.
Jamshid Sharmahd, în vârstă de 60 de ani, fusese condamnat la moarte de Curtea Supremă în 2023 pentru „corupţie pe pământ”, pentru presupusa sa implicare într-un atac asupra unei moschei în 2008, soldat cu 14 morţi.
El a fost răpit la sfârşitul lunii iulie 2020 de către forţele de securitate iraniene în Emiratele Arabe Unite, înainte de a fi dus în Iran.
Acest german de origine iraniană, care are şi cetăţenie americană, a fost, de asemenea, acuzat de conducerea grupării pro-monarhiste Tondar, calificată drept organizaţie „teroristă” de către Iran. Site-ul Mizan l-a descris drept un „terorist criminal” care „a fost găzduit de state americane şi europene şi a acţionat sub protecţia complexă a serviciilor lor de informaţii”.
Iranul nu recunoaşte dubla cetăţenie.
Annalena Baerbock a condamnat, de asemenea, execuţia şi a criticat „regimul inuman” din Iran
„Lui Jamshid Sharmahd nu i s-a dat nici măcar posibilitatea de a se apăra în cadrul procesului împotriva acuzaţiilor formulate împotriva sa”, a reacţionat luni cancelarul german Olaf Scholz pe platforma X, calificând execuţia drept „un scandal”.
Ministrul german de externe Annalena Baerbock a condamnat, de asemenea, execuţia şi a criticat „regimul inuman” din Iran. „Am spus clar şi răspicat Teheranului că execuţia unui cetăţean german va avea consecinţe grave”, a afirmat Baerbock într-o declaraţie.
Arestarea lui Sharmahd a fost anunţată în 2020 într-un comunicat al Ministerului de Informaţii care îl descria drept „liderul grupului terorist Tondar, care a dirijat din America acte armate şi teroriste în Iran”.
Cu sediul în Los Angeles, puţin cunoscuta Adunare a Regatului Iranului, sau Tondar, afirmă că urmăreşte restaurarea monarhiei iraniene care a fost răsturnată de revoluţia islamică din 1979. Mişcarea administrează posturi de radio şi televiziune pro-iraniene de opoziţie în străinătate.
„Executarea sentinţei capitale împotriva concetăţeanului nostru Jamshid Sharmahd este o crimă odioasă”, a declarat luni liderul creştin-democraţilor (CDU) din Germania, Friedrich Merz. Liderul opoziţiei a cerut guvernului german să răspundă decisiv, afirmând că abordarea „diplomaţiei tăcute” a eşuat.
„Relaţiile cu Iranul ar trebui să fie puse la încercare având în vedere uciderea unui cetăţean german, sponsorizată de stat”, a declarat Merz. „Ambasadorul iranian trebuie expulzat”, a cerut Merz.