Războiul nevăzut dintre Austria și România: de ce ne blochează, de fapt, austriecii intrarea în Schengen (Analiză)

Author:

Ecuația aderării României la spațiul Schengen este una complicată. Austria blochează aderarea țării noastre, dar totul trebuie văzut în spectru mai larg. Principala firmă austriacă cu investiții în România este OMV și tot austriecii de la OMV vor extrage și gazele din Marea Neagră. Pentru această exploatare a gazelor, România a adoptat Legea Offshore. o lege care nu a fost deloc pe placul austriecilor.

Pentru Legea Offshore s-au purtat multe negocieri, au existat multe presiuni, dar în cele din urmă a fost adoptată. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a trasat o linie roșie și a cerut expres să fie trecută în lege o prevedere care îi obligă pe cei care exploatează gazele din Marea Neagră să asigure prima dată consumul intern pentru România și abia apoi să exporte.

Avem o abordare ca statul român să fie prioritar la accesul la gaze. Este o noutate! Întâi cumpără statul român şi companiile româneşti acest gaz şi apoi se poate exporta surplusul. Am luat şi am discutat un pic şi de abordarea României împreună, în ceea ce priveşte consumul, cu Republica Moldova, cel mai vulnerabil stat european în acest moment în fața agresiunii lui Putin asupra statelor independente. De departe, toată Europa trebuie să ajute Republica Moldova. Există mai multe praguri de impozitare. Cert este că statul român va câștiga 60%. Companiile de stat – OMV și RomGaz – au 40% din beneficiile din gazul din Marea Neagră. Noutatea este și această abordare pe onshore de mare adâncime”, a spus Marcel Ciolacu

Această prevedere îi nemulțumește profund pe austriecii de la OMV și nu este exclus ca acesta să fie adevăratul motiv pentru care Austria blochează România la poarta Schengen.

Austria a acceptat aderarea României maritim și aerian, dar asta numai după intervenția energică a liderilor din Statele Unite.

OMV a dat în judecată România

OMV Petrom a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC, reclamând anumite prevederi din legea offshore care îi impun unele limite în ceea ce privește modul în care poate dispune de producția de gaze naturale din Marea Neagră.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom, declara în iulie 2022, după adoptarea legii offshore de către coaliția USD-PNL-UDMR că deși din noua formă a legii offshore fuseseră eliminate anumite cerințe inacceptabile, mai sunt necesare clarificări în ceea ce privește principiile pieței libere pe piața de transfer de operare care se petrece în 9-12 luni până la luarea deciziei finale de investiții.

„Pentru a crește producția de gaze naturale a României, este esențial să dezvoltam resursele de gaze din perimetrul Neptun Deep. Apreciem modificările aduse Legii Offshore, însă o serie de clarificări din partea autorităților sunt necesare. Dacă toate condițiile prealabile sunt îndeplinite, decizia finală de investiție este estimată pentru mijlocul anului 2023”, declara Christina Verchere, potrivit Agerpres.

“De când s-a aprobat legea offshore, am spus că așteptăm clarificări. Nu este un subiect nou. Nu am primit aceste clarificări. Sunt importante. Proiectul este gata și merge înainte. Am cerut clarificări între legea offshore și acordul de concesiune. Un exemplu este articolul 21. Cred că vom găsi aceste soluții. Proiectul merge înainte indiferent ce se întâmplă cu procesul de arbitraj. Timeline-ul proiectului nu va fi impactat deloc”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.







Răzbunarea României

Războiul acesta din culise purtat între România și Austria are implicată și partea românească. Recent, una dintre cele mai mari operațiuni de control ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului a vizat benzinăriile OMV Petrom.

Chiar președintele ANPC, Horia Constantinescu, a recunoscut voalat că este vorba despre o răzbunare a României.

”În ultimele 2 zile, ANPC a desfășurat ample acțiuni de control vizând benzinăriile OMV, fie prin intermediul stațiilor asociate Petrom-OMV. S-au defășurat câteva sute de acțiuni de control, urmând a fi centralizate în umătoarele zile.

În momentul în care am văzut că am fost scoși la tablă de statele puternice din Europa și ni s-a explicat de ce nu ne putem noi califica pentru etapa următoare sau de ce suntem corigenți la diverse materii. Așadar, ne-am luat pixurile și carnețelele și am mers la cei care ne explică de ce nu suntem noi potriviți cu Europa să ne arate cum trebuie făcute lucrurile. Mare surpriză, ajungând la aceste benzinării am găsit o grămadă de nereguli.

Pompele de benzină ar trebui să fie funcționale în parametri de 100%, conform așteptărilor fiecăruia dintre consumatori, numai că iei pistolul îți dai seama fie că ăsta curge, fie că nu funcționează așa cum ar trebui, fie că nu au elementul de plastic care face să nu intre cu totul în rezervor. Toate lucrurile acestea te duc cu gândul la ideea că noi am primit pe teritoriul României pompe second-hand sau pompe de o calitate inferioară, alta decât cele ale operatorului economic, acolo unde el respectă țara respectivă.

După ce am trecut de această etapă, ne-am dat seama că ne-am murdărit pe pantofi în bălțile de combustibil. Nu neapărat că ne fură cineva, dar nici nu ne tratează cu respect. Câțiva militrii sunt, dar dacă-i înmulțim cu milioanele de utilizatori în fiecare lună, vedem că este o cantitate foarte mare. Acum înțelegem de ce vor ei să exploateze resursele naturale din România, pentru că ei au convingerea că o parte din combustibilul aflat în pământ este al lor. Vom trimite o adresă către Garda de Mediu pentru că dacă noi tolerăm un astfel de impact asupra mediului, înmulțit cu numărul de stații, mai avem puțin și o să concurăm cu Qatarul, având mai multă benzină scursă în pământ.”, a spus Horia Constantinescu.

X