Canalele diplomatice între România și Austria s-au deschis aproape în totalitate, iar relația este mult mai caldă decât era în urmă cu un an, la precedentul Consiliu JAI, ne-au declarat surse politice familiarizate cu chestiunea.
România și Bulgaria au pus la cale o retragere strategică, iar aderarea celor două țări la spațiul Schengen nu va fi discutată la Consiliul JAI din 5 decembrie. Este nevoie de un vot în Parlamentul Olandei pentru aderarea Bulgariei, iar noul Parlament al Olandei se va reuni abia pe 7 decembrie.
Totuși, din partea Olandei și Austriei există semnale pozitive pentru România și Bulgaria. Conform surselor noastre, Austria nu se va mai opune aderării României la spațiul Schengen.
Se pare că firmele austriece care au afaceri în România s-au dus peste cancelarul Austriei și i-au explicat acestuia că pierd foarte mulți bani din cauza faptului că România nu este în Schengen.
Lobby-ul făcut de firmele austriece din România, cu vârful de lance OMV, l-au ”sucit” pe Nehammer. Pe diverse canale, austriecii au transmis faptul că nu se vor mai opune aderării României.
Finalul anului ar putea aduce aderarea la Schengen
Dacă Parlamentul Olandei va vota favorabil aderării Bulgariei la spațiul Schengen, atunci liderii europeni sunt deciși să convoace un Consiliu JAI extraordinar pentru 27-28 decembrie, iar aici să se dea un vot pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Conform surselor noastre, cel care a purtat negocierile pentru ca acest Consiliu JAI să aibă loc înainte de finalul anului este președintele Klaus Iohannis. Acesta ar fi argumentat faptul că românii au totul pregătit, iar de la 1 ianuarie am putea să ne bucurăm de beneficiile Schengen.
Este posibil ca, într-o primă fază, România și Bulgaria să intre în Schengen doar cu aeroporturile, iar la o dată ulterioară să intre și terestru.