Urmează o lună decembrie fierbinte pentru Uniunea Europeană. Există mari probleme care explodează una după alta, iar craterele lăsate în urmă rămân deschise, relateaza News Monney citat de Rador Radio România.
Prima bombă: extinderea „zonei Schengen”.
România și Bulgaria, candidate de un deceniu, așteaptă încă un vot în Consiliul Miniștrilor de Interne săptămâna aceasta. Austria, care se opune ferm din cauza temerilor de securitate (aceeași țară care nu a ezitat să ridice garduri în timpul primului val migraționist și care nu a fost de acord cu politica inițială a „ușilor deschise” promovată de Germania), amenință din nou cu vetoul.
Schengen, care presupune acordarea unui „pașaport” pentru liberă trecere dintr-un stat membru în altul, este una dintre cele mai tangibile realizări ale Uniunii, dar și o linie de demarcație pentru cei rămași pe afară. Se perpetuează o altă discriminare nedorită și nedreaptă, fără a se întrevedea nicio soluție – un nou vot, cu riscul respingerii, ar putea fi fatal.
Bomba a doua: noile norme bugetare.
În ciuda eforturilor neobosite ale Comisiei Europene, în ciuda acordului majorității țărilor cu privire la o combinație între „stabilitate și flexibilitate”, în ciuda înțelegerii prealabile dintre Franța și Germania, nu a ieșit încă fum alb pentru reforma Pactului de Stabilitate.
Problema aici este în principal Germania și nu atât guvernul (deși cancelarul și ministrul de finanțe sunt în mod clar pe lungimi de undă diferite), cât presiunea care vine dinspre bugetul german, o presiune care pentru prima dată pare să explodeze în limitele corsetului impus voluntar al așa-numitei „reguli de aur” de a nu depăși limita pentru datoria publică, cât și dinspre Curtea Constituțională, care pentru a nu știu câta oară se opune oricărui aspect ce se abate chiar și cu un milimetru de la „ortodoxia” internă, adică de la puritanismul economisirii.
Nefinalizarea revizuirii Pactului în cursul acestui an implică intrarea automată în vigoare a regimului de dinainte de acordarea unor derogări și de dinainte de crize, un regim în prezent depășit și ineficient, ceea ce va duce la o perpetuare a dificultăților economice și politice. Într-un an cu alegeri europene, o astfel de lipsă de coordonare înseamnă să oferi un avânt mișcărilor anti-europene și naționaliste.
Bomba a treia: extinderea Uniunii Europene.
În data de 14 și 15 decembrie, Ucraina și Moldova așteaptă începerea negocierilor de aderare, în urma evaluării pozitive date de Comisie în luna octombrie.
Nimeni nu are obiecții, din motive de principiu, dar mulți, în frunte cu Franța, cer mai întâi o „reformare” a cadrului instituțional și politic existent și apoi extinderea.
Întrucât reforma, mai ales în această etapă, în plin război și înainte de alegeri, este imposibilă, extinderea va avea de așteptat, adică se va limita la cuvinte și promisiuni, cu tot ce înseamnă acest lucru nu numai pentru țările care așteaptă, cât și pentru credibilitatea Uniunii.
Bomba a patra: statul de drept.
În timp ce numărul guvernelor „iliberale” este în creștere (Slovacia a trecut și ea recent ”Rubiconul”, se așteaptă să vina la rând Țările de Jos, în timp ce în Polonia tranziția este în curs de desfășurare), Comisia Europeană a început să „rediscute” acordarea unor sume de la Fondul de Redresare către Ungaria, în ciuda încălcărilor continue a normelor UE de către regimul lui Orban.
Motivul este unul important – ca Ungaria să nu-și exercite dreptul de veto față de continuarea ajutorului către Ucraina – dar „exemplul”care se dă în acest caz este amar: politicile comune trebuie trecute cu prețul unui regres în materie de democrație (ceva similar se întâmplă și în cazul acordurilor cu țări terțe, începând cu Turcia, în problema migrației).
Bomba a cincea – poate singura bombă în sensul propriu al cuvântului: războaiele.
Cel din Ucraina testează rezistența guvernelor și populațiilor, iar cel palestinian chiar conceptul de umanitate, care ar trebui să fie în centrul „proiectului european”.
Onoarea Europei, în raport cu noile atacuri israeliene în toată Fâșia Gaza și cu exterminarea civililor, se încearcă să fie salvată de voci individuale – cum au fost recent declarațiile premierului belgian și ale celui spaniol – și nu de instituțiile europene în sine. Într-adevăr, Uniunea nu este făcută să se ocupe de războaie. Dar dacă nu găsește o modalitate de a le aborda fără să facă rabat de la valorile sale, riscă să piardă motivul existenței sale.