Premierul Bulgariei îl contrazice pe Marcel Ciolacu: ce se întâmplă cu aderarea la Schengen

Author:

Premierul bulgar, Nikolai Denkov, a spus că nu se așteaptă ca Bulgaria și România să fie separate privind intrare în zona Schengen, în ciuda anunțului omologul său român, Marcel Ciolacu, că Bucureștiul ar putea lua în considerare separarea de Bulgaria. “Această evaluare este doar pentru uz intern în România. Nu există niciun fel de indicii că Bulgaria și România merg pe piste diferite. Noi ne-am îndeplinit angajamentele cu privire la statul de drept”, a subliniat premierul Denkov. Potrivit acestuia, Bulgaria a realizat „progrese deosebite cu privire la protecția frontierelor”. „Trebuie să parcurgem acest drum împreună, pentru că trebuie să ne rezolvăm problemele comune cu România și nu există niciun motiv să discutăm despre o astfel de separare”, a spus Denkov.

 

România a pus pe masă posibilitatea separării de Bulgaria

București ar putea lua în considerare separarea de Bulgaria privind aderarea la Schengen, a declarat premierul român, Marcel Ciolacu, într-un interviu acordat Bloomberg. În momentul de față, doar Austria are rezerve cu privire la aderarea României, în timp ce Bulgaria este oprită și de Țările de Jos. Ciolacu a anunțat că va solicita președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene să organizeze o ședință extraordinară a Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne, în luna decembrie, pentru a revizui candidatura României pentru Schengen. “Reuniunea va avea loc după alegerile din Olanda din 22 noiembrie, când calculele politice se pot schimba”, a spus Ciolacu, citat de BTA.

Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat, la rândul său, că cea mai bună variantă este ca România și Bulgaria să intre împreună în spațiul Schengen, iar „în această direcție sunt îndreptate toate negocierile și toate încercările de a-i convinge pe cei care au rezerve în această privință”.

 

Și din nou o înăsprire a tonului

Țările de Jos au admis posibilitatea ridicării dreptului de veto cu privire la aderarea Bulgariei, dacă Comisia Europeană dă o evaluare pozitivă legislației privitoare la controlul procurorului general, modificărilor cu privire la Comisia pentru Combatere Corupției și Confiscarea Averilor Dobândite Ilicit, precum și modificărilor constituționale pregătite.

Austria, ale cărei pretenții față de cele două țări sunt legate de intrarea migranților ilegali, susține deocamdată că rămâne ferm împotriva extinderii Schengen. Viena leagă problema de nevoie unei reforme cuprinzătoare a spațiului, însă, potrivit Bulgariei și României, guvernanții austrieci folosesc subiectul pentru uz intern.

 

România a înăsprit tonul, dar Bulgaria rămâne calmă deocamdată

În interviul pentru Bloomberg, Marcel Ciolacu a subliniat încă o dată solidaritatea României cu aliații din UE și NATO, ca țară la granița cu Ucraina. „România este cea care a preluat cea mai mare parte din tranzitul exporturilor ucrainene. Pentru Europa este necesar ca România și Bulgaria să fie în Schengen”, a spus Marcel Ciolacu. El a calificat eșecul României de a adera la Schengen drept o „nedreptate profundă” și a spus că veto-ul Austriei este „nefondat”. Ciolacu nu a exclus posibilitatea ca Guvernul României să întreprindă acțiuni în justiție, la Curtea de Justiție a UE. Copreședintele formațiunii Continuăm Schimbarea și fost premier bulgar, Kiril Petkov, a avertizat luna trecută Austria că se poate baza pe Bulgaria pentru tranzitul gazelor rusești, dar acest subiect nu a fost dezvoltat de Guvernul Bulgariei.

Sursa: Revista Presei Rador Radio România

X