Premierul bulgar dă speranțe și României pentru Schengen: 'La sfârşitul anului, ne-am putem felicita cu un rezultat pozitiv'


Prim-ministrul Bulgariei, Nikolai Denkov, participă la controlul parlamentar care se desfăşoară în Adunarea Naţională de la Sofia. Şeful executivului bulgar a răspuns întrebărilor adresate de parlamentari cu privire la progresele Bulgariei în ceea ce priveşte admiterea în Schengen.

“La sfârşitul anului, ne-am putem felicita cu un rezultat pozitiv privind Schengen. Aceasta este una dintre cele mai importante priorităţi pentru Bulgaria, pentru a putea depăşi o nedreptate care pune piedici afacerilor bulgare, cetăţenilor bulgari, care este asociată cu sute de milioane de pierderi în fiecare an.

Ceea ce se poate face este să avem un plan clar legat de un program legislativ pe care îl adoptaţi în Adunarea Naţională, eforturi diplomatice din partea Mariei Gabriel (ministrul bulgar de externe, n.r.) şi o poziţie clară din partea Bulgariei, realizate prin intermediul meu, în calitate de prim-ministru, şi ministere, pentru a arăta că trebuie să fim în zona Schengen”, a declarat Denkov, potrivit publicației Focus, citată de Rador Radio România.

Premierul a subliniat din nou că atât Ţările de Jos şi Austria, cât şi întreaga Uniune Europeană ar avea avantaje ca Bulgaria să se afle în Spaţiul Schengen. Potrivit prim-ministrului, Bulgaria a demonstrat Comisiei Europene că a făcut progrese, a consolidat securitatea la frontierele externe ale Uniunii Europene şi a redus fluxul de migranţi.