Predoiu, la ziua IGPF, în contextul războiului din Ucraina: Este loc de mai bine, dar nu ezit să afirm că rezultatul muncii Poliţiei de Frontieră e foarte bun

Author:

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a transmis reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, miercuri, cu ocazia celebrării a 160 de ani de la înfiinţarea instituţiei, că România este o ţară mai sigură datorită activităţii desfăşurate la graniţă, inclusiv cu Ucraina.

“Graţie serviciului dumneavoastră, ţara este mai sigură. Şi avem o ţară sigură. Aş vrea să subliniez acest lucru, inclusiv din perspectiva protecţiei frontiere. O spun în cunoştinţă de cauză, o spun pe baza a ceea ce-mi ajunge ca informare la nivel de ministru, pe baza discuţiilor pe care le-am făcut colegii, a statisticilor, a ceea ce ştim din teren. Sigur că întotdeauna este loc de mai bine, dar nu ezit să o afirm: rezultatul muncii Poliţiei de Frontieră este unul foarte bun”, a declarat Predoiu, potrivit Agerpres.

Ministrul a precizat că acest rezultat nu putea fi obţinut fără profesionalismul, integritatea şi patriotismul angajaţilor Poliţiei de Frontieră

“Aceste trei valori stau la baza activităţii noastre şi-a armei dumneavoastră şi vor sta în continuare! Şi vă cer tuturor să le respectaţi în continuare: profesionalism, integritate, patriotism! Avem în faţă provocări serioase. Sigur că avem un rezultat bun pe migraţie, dar el trebuie menţinut ca atare, în contextul în care evenimente geopolitice, în vecinătate sau mai depărtat, pot genera fluxuri migratorii care să ridice presiunea pe graniţele ţării. Am făcut cu succes intrarea în spaţiul Schengen cu două frontiere şi v-aţi achitat exemplar de noile sarcini, noile provocări, de la modul în care se efectuează, în acest regim, paza frontierelor şi-a controalelor pe graniţe până la procesarea vizelor”, a spus Predoiu.

Ministrul de Interne a lăudat rezultatele Poliţiei de Frontieră, respectiv scăderea cu 73% a nivelului de migraţie ilegală şi cu 83% pe fluxul de intrare, în primele şase luni ale anului.

“Există o preocupare şi o acţiune în acelaşi timp la nivelul ministerului, prin armele sale, în primul rând Poliţia Română, în ceea ce priveşte combaterea traficului de droguri. Dar aici aveţi şi dumneavoastră un rol foarte important, pentru că, într-adevăr, sunteţi prima linie de apărare, alături de celelalte linii. Trebuie să fie şi linia de informare şi de depistare a unor astfel de informaţii, linia de cooperare internaţională, pe baza cărora să obţinem aceste informaţii şi să combinăm eforturile noastre cu cele ale altor poliţişti judiciarişti sau de frontieră”, a arătat ministrul.







Predoiu a menţionat că ţara noastră nu are probleme de trafic de arme, droguri sau de persoane, în mod semnificativ, la graniţa cu Ucraina

“Există o preocupare la nivel european, din câte am văzut, la consiliile JAI, în legătură cu acest subiect. Şi nu ratez nicio ocazie să subliniez că nu avem probleme, gestionăm acolo situaţia fără dificultăţi.

Dar, în acelaşi timp, de asemenea, vreau să vă transmit asigurarea că vom menţine nivel ridicat de atenţie. O altă prioritate importantă pentru noi va fi menţinerea cooperării, cooperare în plan intern cu celelalte arme, am menţionat deja acest lucru, dar şi cooperare cu poliţii de frontieră, în primul rând din statele vecine, dar şi cu agenţiile europene FRONTEX, dar şi EUROPOL, unde e cazul”, a afirmat Predoiu.

X