Predoiu ‘demască’ strategia Austriei în scandalul Schengen: ‘Sunt proceduri pe care la ora aceasta România le aplică!’
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că ”măsurile adiacente” cerute de Austria pentru a fi de acord cu ”Air Schenghen” pentru România sunt, de fapt, proceduri pe care ţara noastră le aplică deja şi pe care Austria le doreşte menţinute.
Predoiu constată că ”a creat emoţie” perspectiva de a se transfera în masă din Austria în România cetăţeni sirieni sau afgani, migranţi ilegal. ”În realitate este vorba de a proceda la retrimiterea acelor cetăţeni care au intrat prin România, au fost înregistraţi în Romania, în EURODAC sau în SIS – Sistemul Schengen şi mai departe au migrat ilegal în Austria”, explică el, precizând că este vorba despre reguli deja în vigoare.
”Am avut pe parcursul acestor luni precedente discuţii complicate şi ele rămân în continuare discuţii complicate, dar, în acelaşi timp, clar există o mare diferenţă faţă de acum câteva luni de zile. Eu nu vreau să evaluez dacă e mult sau e puţin, este altceva, e ceva pe care putem construi, pe care putem continua. Eforturile care se fac şi de către delegaţia noastră şi de către delegaţia bulgară şi delegaţia austriacă, dar în acelaşi timp şi de către Comisie şi Preşedinţia spaniolă în acest cadru de discuţii, dar şi eforturile care se fac de către alţi colegi din alte state membre, care susţin aceste discuţii, sunt îndreptate tocmai în direcţia de a obţine un rezultat palpabil, concret, în luna decembrie şi în anul 2023”, a declarat Cătălin Predoiu, la Forumul Salzburg, relatează News.ro.
Întrebat dacă România va îndeplini condiţiile, Predoiu a răspuns
”Am avut discuţii dimineaţă legate de posibilităţile tehnice de a lua o decizie în luna decembrie, plecând şi de la situaţia concretă din fiecare dintre ţările noastre şi la ceea ce dorim fiecare şi ce limite avem fiecare de a decide în aceste discuţii. Pot să vă spun că aceste discuţii vor continua şi ele au fost pozitive, au adus ceva progrese, dar mai sunt încă multe lucruri de discutat”.
El s-a referit la ”condiţiile” puse de Austria, explicând că este vorba, mai degrabă, de măsuri adiacente.
”Aş vrea aici să mă refer, dacă tot aţi întrebat asupra unor chestiuni tehnice care au fost denumite, catalogate, apreciate în ţară ca fiind condiţii puse de Austria. În primul rând că în documente nu sunt numite condiţii, sunt numite măsuri adiacente, dar hai să trecem de această semantică. În substanţa lor sunt proceduri pe care la ora aceasta România le aplică.
Sunt proceduri care sunt cuprinse în criteriile Schengen, în acordurile pe care le aplică, mai precis în Acordul Dublin. Deci, la ora aceasta, România aplică aceste proceduri şi menţionarea lor de către partea austriacă are în vedere dorinţa ca aceste proceduri să continue să fie aplicate. S-a creat emoţie, din câte am văzut, această perspectivă de a se transfera în masă din Austria în România cetăţeni sirieni sau cetăţeni afgani care ar fi migranţi ilegali şi în felul ăsta interesele noastre ar fi afectate. Despre ce este vorba? În realitate este vorba de a proceda la retrimiterea acelor cetăţeni care au intrat prin România, au fost înregistraţi în Romania, în EURODAC sau în SIS – Sistemul Schengen şi mai departe au migrat ilegal în Austria. Conform regulilor Dublin în vigoare, odată ce sunt capturaţi în Austria şi constataţi că sunt în stare de migraţiune ilegală, pe regulile existente, sunt trimişi în ţara de unde au venit, adică în România. Nu e vorba de nicio altă procedură”, a subliniat Predoiu.
El a precizat că, spre exemplu, în acest an este vorba despre 120 de astfel de persoane
”Deci nu e nimic în plus pe care România să fie obligată să aducă, faţă de ce există în prezent în criteriile Schengen”, a punctat el.
Context
De asemenea, Karner a solicitat intensificarea controalelor la frontierele terestre şi vrea ca România şi Bulgaria să preia solicitanţii de azil, în special afgani şi sirieni.
Karner a justificat cererea de controale permanente la frontierele terestre prin “problema cu traficanţii de persoane”. Din cele puţin peste 50.000 de cereri de azil în Austria, doar puţin sub 150 de migranţi au ajuns prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne de la Viena.
Pe lângă Austria, Bulgaria şi România, membre ale Forumului de la Salzburg sunt Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia. Statele din Balcanii de Vest şi Republica Moldova sunt, de asemenea, reprezentate.