facebook
Connect with us

Politică

PNL Iaşi va sesiza Corpul de control al prefectului şi Camera de Conturi privind modul în care staţiile de transport au fost date unei firme private

Liberalii ieşeni au anunţat că vor sesiza Corpul de control al prefectului şi Camera de Conturi Iaşi, privind modul în care staţiile de transport public din oraş au fost date în exploatarea unei firme private, în condiţii dezavantajoase pentru municipalitate, anunță news.ro.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, susţine, într-un comunicat, că liberalii vor sesiza Corpul de Control al Prefecturii şi Camera de Conturi, pentru a verifica „modul în care banii rezultaţi din exploatarea staţiilor mijloacelor de transport public şi a ecranelor de publicitate din autobuze, administrate de Compania de Transport Public (CTP), au ajuns în conturile unei firme apropiate primarului Mihai Chirica”.

 Ministrul de Interne a văzut moartea cu ochii! Marcel Vela s-a prăbușit cu elicopterul

Totodată, şeful liberalilor ieşeni solicită constituirea unei comisii de anchetă în cadrul Consiliului Local, care să analizeze acest caz.

„Dimensiunea jafului este uriaşă. Fără nicio licitaţie sau procedură transparentă, staţiile mijloacelor de transport public din Iaşi au fost date în exploatare unei firme private, apropiată primarului Chirica, ce încasează 95 la sută din contractele de publicitate realizate în aceste staţii. Spaţiile de refugiu pentru călători au fost plătite din bani publici, dar profitul de pe urma valorificării lor ajunge în conturile unei firme private. Din estimări, pentru că se refuză cu obstinaţie accesul la informaţii, este vorba de peste 500.000 euro pe an, bani care nu au ajuns la bugetul local”, a declarat deputatul Marius Bodea.

Liberalul ieşean afirmă că staţiile de călători din municipiu au devenit simple module publicitare, în care se pun se pun inclusiv şezlonguri pentru o agenţie de turism, biciclete ergonomice sau chiar grătare, dar, în schimb, lipsesc informaţii esenţiale legate de trasele de autobuze şi tramvaie din oraş.

Pe de altă parte, şeful PNL Iaşi susţine că aceeaşi firmă privată plăteşte companiei de transport suma de 48.000 de euro pe an pentru cele 200 de ecrane montate în autobuze, dar „în realitate CTP îi dă dublu din cumpărarea de publicitate şi din alte achiziţii”.

 Anunț de ultimă oră al lui Rareș Bogdan: ‘Le vom tăia’

Deputatul Marius Bodea consideră că un motiv pentru care transportul public a ajuns în faliment este „tocmai căpuşarea societăţii de transport de către PSD-Chirica”.

„În fiecare an, plătim de la bugetul local 80 de milioane de lei pentru subvenţionarea Companiei de Transport Public (CTP). Asta după ce vechea companie, RATP, a intrat în faliment cu datorii de aproximativ 250 milioane lei. Suntem în această situaţie pentru că reţelele de corupţie şi incompetenţă şi-au dat mâna la Primăria Iaşi. În loc ca veniturile din exploatarea staţiilor mijloacelor de transport public să ajungă la societatea de transport public şi, astfel, să existe mai mulţi bani pentru investiţii, banii ajung în buzunarele apropiaţilor primarului Chirica”, a adăugat deputatul Marius Bodea, preşedintele filialei municipale PNL Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei ieşene, Sebastian Buraga, a declarat pentru News.ro că nu comentează afirmaţiile liberalului Marius Bodea, afirmând că este o problemă care priveşte compania de transport local.

Advertisement

Recent

Externeacum 3 minute

Hong Kong: 11 persoane, arestate pentru ‘posesie de armă de foc fără permis’

Bomb disposal police watch from a cordoned area as evidence is collected in a cordoned off area in the Polytechnic...

Socialacum 8 minute

ULTIMA ORĂ Ludovic Orban anunță ÎNGHEȚAREA salariilor și inventeză 'OUG trenuleț': 'Să nu crească indemnizaţiile celor care deţin funcţii de demnitate publică'

Premierul Ludovic Orban afirmă că una dintre măsurile pe care Guvernul le va lua este îngheţarea indemnizaţiilor celor care ocupă...

Politicăacum 23 de minute

Ludovic Orban a luat o pauză din semnat demiteri: 'Mai sunt, încă, persoane pe care nu le-am demis. Încetul cu încetul, îi voi demite pe toţi, că aşa e normal'

Premierul Ludovic Orban a declarat că toate funcţiile de demnitate publică sunt de natură politică şi că mai sunt încă...

Politicăacum 28 de minute

Războiul declarațiilor între Orban și Firea: Șeful guvernului o acuză pe primăriță că rezultatele mandatului său sunt aproape egale cu zero. Firea: Orban nu făcea altceva decât să stea în birou, numai cu băutură, numai cu țigări

Războiul declarațiilor între Orban și Firea: Șeful guvernului o acuză pe primăriță că rezultatele mandatului său sunt aproape egale cu...

Politicăacum 56 de minute

Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, constată evidență: 'București, singura capitală din UE care nu are încă o autostradă de centură'

Premierul Ludovic Orban a declarat că cel mai important proiect de infrastructură care va fi realizat în Bucureşti este autostrada...

Advertisement

Facebook

Loading...

Popular

X