Pentru prima dată se vor construi toate loturile unei autostrăzi în acelaşi timp. A7 devine „Autostrada Umbrărescu”

Author:

UMB Spedition, compania de construcţii a lui Dorinel Umbrărescu, şi-a adjudecat circa 250 km din totalul de 320 km ai autostrăzii A7 Ploieşti-Paşcani construită cu bani din PNRR.

Toţi cei 320 km ai autostrăzii A7 Ploieşti Paşcani vor fi în execuţie în primăvara acestui an, o premieră pentru infrastructura românească. În România până acum s-a construit pe bază de „cioturi” cu loturi inaugurate pe 10-20 km şi nicio autostradă pe distanţe de peste 100 km nu s-au construit pentru a fi gata în acelaşi timp. În cazul A7 diferenţa o face faptul că finanţarea este prin PNRR, iar proiectul trebuie să fie gata până în 2026, altfel cei aproape 1,8 miliarde de euro nu vor mai fi decontaţi, ci vor fi plătiţi de la bugetul de stat.

„Toţi cei aproximativ 320 de kilometri ai Autostrăzii Ploieşti-Paşcani (Autostrada Moldova) vor fi în execuţie până în primăvara acestui an, ceea ce înseamnă că numai aici vor fi 13 şantiere deschise”, a scris într-o postare pe facebook Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

Ieri – joi, 12 ianuarie 2023, CNAIR a semnat contractele de execuţie lucrări pentru 66,9 km din autostrada Buzău – Focşani cu ASOCIEREA SPEDITION UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL – TEHNOSTRADE SRL. Contractul pentru construcţia tronsonului 2, Vadu Paşii – Râmnicu Sărat (30,8 km), are valoarea de 1,3 mld. Lei  fără T.V.A. şi pentru tronsonul 3, Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni (36,1 km), valoarea este de 1.46 mld. lei fără T.V.A.

X