Paul Stănescu îi calcă pedala de accelerație lui Ciolacu: E datorie să luptăm ca să intrăm în Schengen


Secretarul general al PSD Paul Stănescu a declarat, de Ziua Naţională, că „avem datoria să luptăm în continuare ca România să intre în spaţiul Schengen, să fie respectată, astfel încât românii să beneficieze de aceleaşi drepturi în cadrul UE”, iar partidul are şi obligaţia să arate românilor că această coaliţie „reuşeşte până la capăt”.

„Astăzi, de Ziua Naţională a României, este important să conştientizăm că valorile noastre, tradiţiile şi istoria sunt repere ale unităţii româneşti, indiferent unde trăiesc românii. Comunităţile de români din afara graniţelor reprezintă o prioritate a Guvernului României, iar misiunea acestuia este de a susţine drepturile şi interesele lor oriunde s-ar afla. Suntem într-un moment în care este crucial să recunoaştem şi să confruntăm inegalităţile şi nedreptăţile care încă persistă, pentru că ele afectează alegerea multora de a rămâne sau de a pleca în afara graniţelor ţării”, a afirmat Paul Stănescu, potrivit de vineri unei postări pe pagina de Facebook a PSD.
El a mai spus că „avem datoria să luptăm în continuare ca România să intre în spaţiul Schengen, să fie respectată, astfel încât românii să beneficieze de aceleaşi drepturi în cadrul UE”
„În acest parcurs, cu toţii trebuie să fim uniţi, pentru că angajamentul PSD pentru mai multă dreptate socială şi echitate în societate este unul ferm şi pe termen lung. Avem datoria să luptăm în continuare ca România să intre în spaţiul Schengen, să fie respectată, astfel încât românii să beneficieze de aceleaşi drepturi în cadrul UE! Trebuie să fim uniţi şi în această direcţie şi să acţionăm”, a completat Stănescu.
Secretarul general al PSD a mai precizat că social-democraţii au obligaţia să arate românilor că această coaliţie de guvernare „reuşeşte până la capăt”.
„Avem, de asemenea, obligaţia să arătăm românilor că această coaliţie de guvernare reuşeşte până la capăt. Comunicarea şi colaborarea, respectarea diversităţii de opinii şi perspective politice, concentrarea pe interesul naţional şi implementarea reformelor sunt garanţii ale supravieţuirii coaliţiei şi trebuie să le avem în minte tot timpul. La mulţi ani tuturor românilor de Ziua Naţională a României!”, a concluzionat Paul Stănescu.

Share With Your Friends