facebook
Connect with us

Politică

Paul Stănescu anunță că PSD umblă la sertare: Ce dosare-surpriză le pregătește celor de la PNL

Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, a declarat joi, la Slatina, că în perioada următoare social-democraţii vor fi foarte atenţi la „derapajele” Guvernului PNL, iar în Parlament vor scoate de la sertar toate iniţiativele depuse de liberali pe perioada guvernării PSD.

Stănescu a acuzat PNL de ipocrizie când susţine că PSD a lăsat găuri multe, însă îşi permite să piardă un miliard de euro prin eliminarea supraaccizei la carburanţi şi a impozitării contractelor part-time.

 Lovitură pentru Liviu Dragnea! Ce a pierdut fostul șef PSD

„Sigur că am discutat (n.red.: la ultimul Comitet Executiv al PSD) şi despre programul legislativ din următoarea perioadă. Aţi aflat ce s-a întâmplat în Parlament cu recursul compensatoriu şi ipocrizia guvernului liberal: ei spun că au găsit găuri foarte multe, dar tot în Parlament vor să elimine supraacciza la carburanţi, contractele part-time, asta înseamnă aproape un miliard de euro. Câtă ipocrizie poţi să ai: spui că nu ai bani, dar elimini nişte taxe, faci nişte lucruri, probabil că ei şi acum sunt în campanie electorală. Eu cred că ei trebuie să gândească că sunt răspunzători de guvernarea ţării la ora asta, că tot ceea ce au spus, că guvernul PSD a lăsat găuri – nu e adevărat, sunt doar chestiuni populiste lansate de PNL. Sigur că vom fi foarte atenţi şi vom taxa toate derapajele la nivelul Guvernului, iar în Parlament toate proiectele legislative depuse în perioada guvernării PSD le vom lua de la sertar şi le vom pune pe masă să vedem dacă le mai susţin. Dacă nu mai susţin, probabil că electoratul se va gândi cu multă atenţie la ce se va întâmpla în perioada următoare”, a spus Stănescu, într-o conferinţă de presă, informează agerpres.ro.

 Olguța Vasilescu îl curentează pe Klaus Iohannis: Am o vagă bănuială

Secretarul general al PSD a subliniat că pentru PSD, Congresul de la sfârşitul lui februarie este cel mai important moment, pentru că noua conducere care va fi aleasă va fi pe următorii 4 ani şi va conta foarte mult în ecuaţia jocului politic din ţară. Potrivit sursei citate, în PSD au fost discuţii referitoare la schimbarea siglei, a culorii, însă marea majoritate nu au fost de acord cu acest lucru. „Pentru că nu te poţi ascunde după aşa ceva, chiar dacă unii şi-au mai schimbat şi siglele şi culorile… Va conta foarte mult calitatea umană, seriozitatea noastră şi ceea ce vom reuşi în continuare să facem pentru oameni”, a afirmat Paul Stănescu.

În legătura cu decizia Comitetului Executiv al PSD privind excluderea lui Niculae Bădălău din toate organele de conducere de la nivel central, Stănescu a spus că această măsură rămâne să o judece cei din afara partidului, dacă a fost sau nu bună.

 Decizie grea pentru complicele lui Dincă! Magistrații i-au respins solicitarea azi .

Advertisement

Recent

Politicăacum 9 minute

Paul Stănescu, PSD: Anticipatele pentru români vor însemna austeritate/ Vor anticipate pentru că nu au prins bani pentru creșterea salariilor la profesori

Paul Stănescu, PSD: Anticipatele pentru români vor însemna austeritate/ Vor anticipate pentru că nu au prins bani pentru creșterea salariilor...

Politicăacum 28 de minute

Tomac: România – o ţară puternică şi prin contribuţia formidabilă a românilor din diaspora veche

România este o ţară puternică, membră a UE şi a NATO şi prin „contribuţia formidabilă” a românilor din diaspora veche,...

Politicăacum 44 de minute

Iohannis, la Iaşi: „Avem nevoie de alegeri anticipate pentru ca România să se schimbe în bine”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Iaşi, că solidaritatea şi dorinţa românilor de a se uni s-a dovedit imbatabilă...

Politicăacum 51 de minute

VIDEO Președintele Iohannis, huiduit și apoi aplaudat la Iași: E nevoie de alegeri anticipate pentru a stopa PSD / România are nevoie de Autostrada Unirii peste Carpați. Moldova și Transilvania trebuie să fie unite

VIDEO Președintele Iohannis, huiduit și apoi aplaudat la Iași: E nevoie de alegeri anticipate pentru a stopa PSD / România...

Politicăacum 60 de minute

RESTAURAȚIA din PSD: Paul Stănescu îi face curte lui Mihai Chirica, catalogat 'omul SIE' de Liviu Dragnea / VIDEO

Secretarul general interimar PSD Paul Stanescu si liderul PSD Iasi, Maricel Popa, au spus vineri ca sunt deschisi la o...

Advertisement

Facebook

Loading...

Popular

X