Nu vom intra în Schengen nici anul acesta, nici anul viitor! Eugen Tomac tună și fulgeră: 'Avem în vârful statului oameni incapabili'


România ar putea rămâne în afara Schengen și în acest an. Aderarea țării noastre urmează să fie discutată în cadrul Consiliului JAI din 4 – 5 decembrie, dar există șanse minime spre inexistente ca decizia să fie supusă votului. Europarlamentarul Eugen Tomac, liderul PMP, crede că nu vom fi primiți nici în 2024, și asta pentru că liderii noștri sunt incompetenți.

„Din păcate, decidenții noștri au tratat extrem de superficial acest dosar. Acum, când trebuia să fim peste toți, să ne ducem să ne batem, să discutăm să negociem cu austriecii, cu toate țările pentru pentru a pune presiunea necesară pe Austria, ai noștri sunt ba prin Africa, ba în Dubai, ba oriunde… Vedeți că nimeni nu vorbește p acest subiect, care e de importanță strategică uriașă pentru România.

Evident că e dezamăgitor și, în același timp, trebuie taxați pentru această nepăsare față de o țară care așteaptă de 12 ani să i se atingă un obiectiv pentru care ne-am pregătit. E inacceptabil acest lucru!

Evident că nu vom intra în acest an, nici anul viitor, pentru că avem în vârful statului oameni care sunt incapabili să construiască o strategie coerentă care să dea rezultate în interesul a 20 de milioane de români”, a declarat liderul PMP, în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru.

„Sunt extrem de furios, extrem de dezamăgit, pentru faptul că instituții întregi ale statului care trebuie să se concentreze pe această țintă majoră pentru România stau pur și simplu spectatori și nu iau nicio decizie, nu iau nicio măsură. Nu s-a întâmplat nimic semnificativ în afară de declarații lacrimogene prin care spuneau că vor da în judecată Austria, că pentru ei va fi principalul obiectiv. Acum România pare acum o țară fără direcție pentru că decidenții noștri sunt depășiți de situație și au abandonat această luptă.

Nu discutăm doar despre libera circulație a cetățenilor, ci și despre libera circulație a mărfurilor, noi investiții, noi piețe, o dezvoltare economică și mai mare a României, locuri de muncă mai bine plătite, or acești oameni pur și simplu au abandonat un obiectiv strategic pentru România. De aceea nimeni nu comunică nimic”, a continua Eugen Tomac.

Acesta a mai afirmat că de la 1 ianuarie anul acesta trebuiau desființate frontierele între noi, bulgari și greci, dar, din nou, nu a existat voința politică din partea guvernului și a președintelui: „Sentimentul meu e că sunt depășiți și nu au capacitatea să integreze un asemenea proiect și să-l implementeze”.

Share With Your Friends