Mobilizare masivă după înțelegerea cu Austria pentru Schengen – Zeci de percheziții DIICOT la traficanții de migranți (VIDEO)

Author:

Pe fondul angajamentelor luate de România pentru o luptă mai eficientă împotriva traficului de migranți, DIICOT și IGPR desfășoară luni dimineața zeci de percheziții în cinci județe. Sunt vizați cetățeni români și străini care au format o rețelea de trafic de migranți spre spațiul Schengen.

La data de 22.01.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea efectuează 35 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, transmite DIICOT.

Asiatici care duceau alți străini în Occident

De asemenea, sunt puse în executare 43 de mandate de aducere.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada martie 2023 – ianuarie 2024, 30 de suspecți, cetățeni români și străini provenind din Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, având ca scop traficul de migranți.

Aceștia au fost racolați, în principal, din București și Timișoara, din rândul celor care dețin permise de ședere/vize de muncă, fiind adăpostiți în municipiile Timișoara, Arad și Oradea, până în momentul în care era organizată trecerea, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, cu destinația finală Europa de Vest.

Pe parcursul administrării probatoriului, au fost depistate mai multe transporturi ilegale de migranți.

X