Ministrul bulgar de interne, Kalin Stoianov, a participat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al UE, reunit la Luxemburg. În cadrul dezbaterilor, Stoianov a evidenţiat raportul Comisiei Europene, care remarcă progresele Bulgariei şi României în implementarea proiectului privind consolidarea suplimentară a frontierei externe europene, informează Radio Rador România.
Ministrul de interne a subliniat că evaluarea este pozitivă şi reprezintă încă o dovadă că Bulgaria se îndreaptă în direcţia bună pentru aderarea la Schengen.
“Cred că acesta va fi din nou un atu puternic, prin care vom putea realiza ceea ce ne dorim cu toţii – să fim primiţi în Schengen până la sfârşitul anului. Nu există niciun motiv întemeiat pentru care admiterea noastră în Schengen să nu devină un fapt până la sfârşitul acestui an. Avem un dialog foarte activ cu Austria, prim-ministrul Nikolai Denkov urmează să efectueze o vizită importantă la Viena, vom prezenta ceea ce am realizat până acum, vom expune progresele”, a explicat Stoianov, referitor la opoziţia anterioară a Austriei privind admiterea Bulgariei şi României în Schengen.
Ministrul a anunţat că în luna noiembrie, este aşteptată vizita reprezentanţilor Ţărilor de Jos, care nu şi-au exprimat încă sprijinul faţă de Sofia şi Bucureşti. De asemenea, în luna noiembrie, va avea loc şi o vizită în Bulgaria a reprezentanţilor Turciei, legată de acţiunile comune de prevenire a migraţiei ilegale. Stoianov a precizat că noua conducere a Ministerului Afacerilor Interne îşi atinge obiectivele, iar numărul migranţilor ilegali care au fost respinşi la graniţa cu Turcia a scăzut semnificativ.
Potrivit acestuia, Bulgaria prezintă şi date bune privind returnarea migranţilor care nu au niciun motiv să rămână în UE. Kalin Stoianov a menţionat că există pericolul unui flux de migraţie din Gaza după evenimentele de acolo şi din Israel, dar până acum, nu se observă astfel de semne.