Existența autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare nu ar mai trebui verificată atunci când viitorul organism care se va ocupa de autorizarea și acreditarea școlilor și grădinițelor, ARACIIP, va face evaluări externe în acest scop, conform proiectului Legii învățământului preuniversitar, varianta Deca.
Autorizațiile de securitate la incendiu fuseseră eliminate în 2019 dintre condițiile pentru autorizarea și acreditarea unităților de învățământ, iar acum eliminarea ar urma să fie consfințită prin prevedere de lege, în condițiile în care, în România, sunt aproape 4.000 de școli și grădinițe care funcționează fără autorizație de incendiu.
Proiectul Legii învățământului preuniversitar prevede, la Articolul 228:
- “(5) ARACIIP realizează evaluarea externă în vederea autorizării provizorii/acreditării/menţinerii acreditării în învăţământul preuniversitar de stat, fără verificarea existenţei autorizaţiei de securitate la incendiu şi a autorizaţiei sanitare de funcţionare.
- (6) Unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari ai imobilelor din domeniul public local sau judeţean, după caz, au obligativitatea de a asigura obţinerea şi menţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi a autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sau componentele organizatorice ale acestora.”