Marcel Ciolacu lovește puternic în PNL, de la Sălaj: 'În politica externă am dormit pe bancheta din spate a Europei' (video)

Author:

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a criticat vineri, la conferința de alegeri PSD din județul Sălaj, politica externă a României, după ce aderarea țării noastre la Spațiul Schengen a fost refuzată la ultimul Consiliu JAI, conform Mediafax.

„Mie, personal, Marcel Ciolacu, cu PSD, cu colegii mei, (…) nu mi-este frică de nimic. Eu nu vreau să ne plângem. Eu vreau ca din acest an să schimbăm registrul și să spunem clar care e drumul românilor și a României. Nu poți să ai pretenții de a fi jucător regional când până acum în toată politica externă noi am dormit pe bancheta din spate a Europei. Nu poți să ai pretenții și să constați eșecuri pe care nu le numești eșecuri. Domn doctor, cum a decurs operația?! Excelent, reușită operația, dar pacientul a decedat! Cam așa e cu Schengen”, a declarat Ciolacu, la conferința din Zalău.

El afirmă că România trebuie să aibă o politică coerentă și să fie respectată. „Nu putem realiza acest lucru decât dacă suntem uniți, chiar din familii politice diferite. S-a terminat perioada amatorismului la nivel central”, adaugă liderul PSD.

X