Connect with us

Politic

Klaus Iohannis, mesaj de Paștele ortodox: ”Miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 23 aprilie 2022, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante.

„Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne reuneşte în jurul marii Taine a Învierii Domnului Iisus Hristos, fie că suntem acasă sau departe de cei pe care îi purtăm în sufletele noastre.

Tuturor credincioşilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi care celebrează Sfintele Paşti le transmit cele mai calde urări de pace, sănătate şi bună înţelegere!

În aceste zile, îi purtăm în gânduri şi inimi pe vecinii noştri ucraineni, a căror suferinţă încercăm să o alinăm prin ospitalitate şi sprijin.

Împărtăşim astfel în jurul nostru din dragostea creştină, iar această solidaritate întruchipează acum expresia iubirii aproapelui.

Miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire.

Vă doresc tuturor Sărbători pascale binecuvântate, în armonie, alături de cei dragi!”, a afirmat şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Recomandări

X