Parlamentul israelian a adoptat o lege care prevede expulzarea către Fâşa Gaza a rudelor apropiate ale unor persoane care au comis ”atacuri teroriste” în Israel, un text denunţat de către apărătorii drepturilor minorităţii arabe, relatează AFP, informează News.ro.
Textul, iniţiat de către deputatul Almog Cohen, un membru al Partidului Forţa Evreiască (Otzma Yehudit, extremă dreapta), îl autorizează pe ministrul de Interne să expulzeze membri ai familiei ”teroriştilor (…), dacă erau la curent în avans cu planuri de atentat teroriste, dar nu a făcut tot ceea ce le stătea în putere să împiedice să fie comise”.
Ministrul de Interne va avea de asemeena puterea ”să expulzeze membrii familiei care-şi exprimă susţinerea faţă de terorism sau publică declaraţii de elogiere sau de încurajare a unor acte de terorism sau a unei organizaţii teroroste”.
Cetăţenii israelieni ar putea fi expulzaţi pe o perioadă cuprinsă între şapte bşi 15 ani, iar rezidenţii permanenţi sau temporari pe o perioadă cuprinsă între zece şi 20 de ani.
LEGE A EXTREMEI DREPTE
Această lege – susţinută de ani de zile de către extrema dreaptă – vizează, în opinia iniţaitorilor săi, să decurajeze cetăţenii arabi ai Israelului care trăiesc în Israel şi în Ierusalimul de Est să comită atacuri antiisraeliene.
”Începând de azi (joi), orice tată, mamă, fiică, frate, soră sai partener care se identifică cu un membru al familiei care a adus atingere unor cetăţeni ai Israelului şi care-l susţin va fi expulzat”, a anunţat joi într-un comunicat ministrul Securităţii Naţionale Itamar Ben Gvir, liderul Partidului Forţa Evreiască.
Un purtător de cuvânt a declarat AFP că legea se va aplica familiei oricărei persoane a comis un atentat terorist şi nu neapărat celor care au fost condamnaţi de către un tribunal şi că va fi vorba despre o procedură rapidă.
El nu a precizat cum vor fi trimise aceste familii în Fâşia Gaza, un teritoriu asediat şi devastat de un război în urma atacului sângeros al Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie 2023.
Centrul juridic pentru drepturile minorităţilor arabe din Israel Adalah a denunţat ”o escaladare periculoasă în represiunea legislativă israeliană a drepturilor palestinienilor sub acoprirea unei lupte împotriva terorismului”.
Organizaţia denunţă într-un comunicat ”o pedepsire colectivă” a palestinienilor şi apreciază că legea este contrară dreptului internaţional deoarece consolidează ”sistemul juridic cu două vizteze” israelian.