Ioana Ramona Bruynseels, coordonatorul Departamentului de politici publice al AUR, atrage atenția, după protestul de luni de la Guvern, că Guvernul mai are două zile la dispoziție pentru a sesiza în termen Curtea de Justitie a Uniunii Europene privind nelegalitatea dreptului de veto exprimat de Austria și Țările de Jos în 8 decembrie 2022.
„Sa spunem adevărul: guvernul Ciucă are doar câteva ore să dovedească faptul că ține cu românii!
Am mers azi la Guvernul României, într-un protest spontan, pentru a le reaminti guvernanților noștri că mai au două zile la dispoziție pentru a sesiza în termen Curtea de Justitie a Uniunii Europene privind nelegalitatea dreptului de veto exprimat de Austria și Țările de Jos în 8 decembrie 2022.
Bruynseels cere sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene
Principalul nostru argument: egalitatea cetățenilor României cu cetățenii celorlalte țări europene, dreptul nostru de a circula liber în spațiul Schengen atâta vreme cât România îndeplinește toate condițiile necesare aderării – principii care emană din Tratatele de constituire a Uniunii Europene și, totodată, din Acordul Schengen.
‼️Îi cer în mod public domnului prim-ministru Nicolae Ciucă să ne spună dacă se fac demersuri pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene‼️
Chiar dacă aderarea este acum lăsată în sarcina Diplomației românești, cred că este cazul să punem și noi piciorul în prag în mod oficial și să îi obișnuim pe partenerii noștri europeni cu noua realitate: românii vor să lupte pentru drepturile și pentru demnitatea lor!”, a spus Ioana Ramona Bruynseels.