Pe lângă alegerile locale și europene care vor avea loc în acest weekend, românii vor mai avea și alegeri prezidențiale în septembrie și generale în decembrie.
Pentru viața politică a României 2024 se prefigurează a deveni un scenariu de tipul „totul sau nimic”, în care alegeri de mai multe feluri au loc la numai câteva luni distanță, iar probabilitatea e mare ca învingătorul să-și asigure un control solid al puterii pentru următorii patru ani, relatează Emerging Europe citat de Rador Radio România.
Inițial deznodământul electoral părea ușor de prezis, dat fiind că principalele două partide (constituind acum coaliția de guvernare) au optat să formeze și o alianță electorală, similar cu modelul marilor coaliții germane. Însă evoluții recente din ajunul alegerilor locale de pe 9 iunie (care coincid și cu cele europene) lasă să se înțeleagă că în interiorul alianței pot exista fricțiuni.
Orice analiză a vieții politice românești trebuie să examineze mai întâi partidele care rivalizează pentru putere în acest an electoral atipic de aglomerat. Pe lângă alegerile locale și europene care vor avea loc în acest weekend, românii vor mai avea și alegeri prezidențiale în septembrie și generale în decembrie.
Partidul Social Democrat (PSD) e membrul principal al coaliției de guvernare și cel mai mare partid din țară. PSD pune frecvent prioritate pe extinderea programelor sociale și creșterea salariilor în sectorul public, ceea ce-l face mai apreciat de alegătorii mai bătrâni și cu venituri mici.
Votul pentru PSD, reprezentând statu-quo-ul și absența unui program radical, e considerat opțiunea sigură pentru românii care preferă să nu se schimbe nimic.
Partidul Național Liberal (PNL) e partenerul mai mic de coaliție al PSD și principalul partid de centru-dreapta. În mod tradițional el e susținut de antreprenori și alegători din clasa de mijloc, dat fiind că pledează pentru liberalizare economică, privatizare și reducerea rolului statului în economie.
PNL se poziționează în mod tradițional drept adversarul principal al PSD, astfel că participarea lui la coaliția cu PSD îi nemulțumește pe mulți simpatizanți vechi ai partidului. În consecință, PNL e într-o poziție defavorabilă: alegătorii mulțumiți de statu-quo pot decide că PSD e opțiunea mai bună, iar cei nemulțumiți pot opta pentru opoziție.
Dreapta Unită e o alianță formată de trei partide: Uniunea Salvați România (USR), Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei (FD). Ea îi atrage pe alegători din clasele de mijloc și superioară, eurofili, absolvenți de facultate și simpatizanți PNL dezamăgiți.
Marile probleme întâmpinate de Dreapta Unită, și mai ales de USR, cel mai mare partid al ei, sunt clivajele interne și schimbările la vârf, cât și dificultatea de a atrage alegători din localitățile mici.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) e un partid naționalist radical fondat în 2019 care a dobândit un sprijin semnificativ în cursul pandemiei de Covid-19 prin contestarea vehementă a interdicțiilor impuse de guvern.
Între timp a devenit un partid al protestului susținut de o gamă variată de alegători: cei nemulțumiți de guvern, naționaliști, indivizi ultra-religioși, eurosceptici, reacționari și alții.
AUR e plin de contradicții; de pildă, condamnă regimul criminal al Rusiei, dar simultan se opune ajutorului pentru Ucraina și refugiații ei. Se recomandă drept tradiționalist, dar are cel mai mare procent de femei pe listele electorale (pentru 9 iunie). Pledează înflăcărat pentru unirea României cu Moldova, dar liderul lui are interdicție de a intra în Moldova și Ucraina.
AUR e și cel mai popular partid printre tineri, deși aceștia sunt de obicei mai progresiști. Ascensiunea rapidă a partidului reflectă tendințe mai ample de ascensiune a naționalismului și populismului în Europa.
SOS România e o facțiune dizidentă formată din cele mai extremiste elemente din AUR, axată pe personalitatea controversată a Dianei Iovanovici Șoșoacă. Partidul are un program eurosceptic de extrema dreaptă. Spre deosebire de AUR, SOS se proclamă fățiș rusofil și anti-NATO, conducerea lui având contacte frecvente cu ambasada Rusiei.
Sprijinul SOS s-a acumulat în mare măsură prin gesturile publice incendiare și provocatoare ale Dianei Șoșoacă, ajungând pe la 7% în ianuarie. Însă conflictele interne și sațietatea publicului pentru giumbușlucurile ei au adus partidul sub pragul electoral, pe la 4,5%.
Dinamica electorală și implicații geopolitice
Impactul alegerilor asupra României va rămâne incert până la aflarea rezultatelor. Totuși, faptul că toate aceste alegeri pică în același an reprezintă o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte conferă avantajul stabilității interne, un factor foarte necesar dată fiind invadarea vecinului ei estic de către Rusia.
Pe de altă parte comportă riscul anulării garanțiilor democratice contra unor decizii controversate. Partidele de guvernare se pot simți încurajate să adopte măsuri nepopulare sau controversate, fără teama unor repercusiuni electorale imediate, dat fiind că vreme de patru ani nu vor mai avea loc alegeri. Dacă presiunea va fi suficient de mare, cetățenii nemulțumiți pot recurge la proteste de masă, unicul instrument democratic care le va mai fi rămas la dispoziție, subminând astfel tocmai acea stabilitate pe care și-o doreau guvernanții.
În ce privește relația țării cu UE, e improbabil să asistăm la vreo schimbare radicală față de guvernele anterioare.
Chiar și în cea mai eurosceptică perioadă, când Liviu Dragnea conducea PSD, România s-a conformat directivelor UE, fie și cu o reticență public afișată. În 2024 AUR se poziționează drept principală forță eurosceptică, dar e un euroscepticism mai blând comparativ cu alte guverne naționaliste.
Drept mărturie stă și tentativa AUR de a adera la grupul Conservatori și Reformiști Europeni (ECR), condus de Frații Italiei al lui Giorgia Meloni și de Partidul Lege și Justiție din Polonia, iar nu la grupul mai radical Identitate și Democrație (ID), condus de aliați ai Rusiei precum Reuniunea Națională din Franța și Alternativă pentru Germania [între timp ultimul a fost dat afară din grup de primul – n.trad.].
Sunt puține motive pentru a considera că România va devia de la normalitate în relația cu UE.
Rolul României pe flancul estic al UE și NATO
Președintele român Klaus Iohannis ar vrea o funcție la conducerea NATO sau UE după expirarea celui de-al doilea mandat al său (și ultimul legal).
Anul acesta el s-a auto-propus pentru postul de secretar general al NATO, dar n-a prea beneficiat de sprijin internațional. Ceea ce indică faptul că s-ar putea folosi de procedura din NATO, dependentă de consens, pentru a negocia o funcție la vârful UE.
Puținul sprijin pe care l-a avut Iohannis a provenit dintr-o sursă improbabilă – premierul ungar Viktor Orbán, care și-a anunțat susținerea pentru Iohannis în timp ce făcea campanie electorală pentru UDMR (partidul românesc cu care votează majoritatea maghiarilor). Deznodământul acestei manevre geopolitice riscante e incert, însă menținerea unui front unit pe plan intern va fi benefică pentru obiectivele externe ale țării (precum aderarea deplină la Schengen) și pentru forța de negociere pe scena internațională.
În ce privește ajutorul pentru Ucraina, atât guvernul cât și președinția și-au menținut o abordare remarcabil de secretoasă. Kiel Institute evaluează România drept una dintre cel mai puțin transparente țări în privința ajutorului militar pentru Ucraina, numai Grecia fiind mai prejos de ea. Guvernul de la Kiev e cel care a dezvăluit că a primit din partea României 15 pachete de ajutor militar.
Chiar dacă o viitoare administrație ar putea bloca noi ajutoare către Kiev, inclusiv transferul propus al unui sistem Patriot, impactul ar putea fi limitat. Dată fiind vechimea conflictului e probabil oricum ca stocurile de armament românesc disponibile pentru transfer să fie deja puține.
Totuși, indiferent ce schimbări politice ar urma, România va continua să funcționeze precum un centru logistic al ajutoarelor militare pentru Ucraina. Ceea ce presupune găzduirea celei mai mari baze NATO din Europa, extinderea infrastructurii pentru a face față mărfurilor ucrainene și instrucția piloților ucraineni pe avioane F-16. Aceste angajamente nu pot fi renegate de o nouă administrație și au pentru Ucraina o valoare strategică mult mai mare decât orice ajutor militar pe care i l-ar putea acorda acum România.
Mai mult chiar, dat fiind că Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO și un mare susținător al Ucrainei, e favoritul la succesiunea lui Iohannis (conform sondajelor), n-ar trebui să fim prea preocupați în această privință.
Rezultat incert
În concluzie, 2024 reprezintă un moment crucial pentru politica României, marcat de convergența tuturor alegerilor posibile și de o posibilă schimbare a dinamicii puterii.
Peisajul politic părea inițial predictibil, cu constituirea unor alianțe pe criterii consacrate. Ultimele evoluții indică însă tensiuni de substrat în sânul lor, sugerând un deznodământ necunoscut.
Încurajator e că facțiunile populiste extremiste își pierd din popularitate, oferind speranța unui mediu politic mai stabil. Imperativ e ca în această perioadă electorală România să acorde prioritate consolidării instituțiilor democratice și bunăstării cetățenilor ei.
Articol de Bogdan Cozma și Laurențiu Pleșca (cercetători la Black Sea Trust din cadrul German Marshall Fund)