Grupul Eurohold reclamă `un atac coordonat împotriva Euroins România, în care ar putea fi implicați mai mulți angajați de nivel înalt și mediu din ASF`

Author:

Grupul bulgar Eurohold a anunțat miercuri seară că a alertat toate autoritățile statului și instituțiile internaționale „cu privire la un atac coordonat împotriva Euroins România, în care ar putea fi implicați mai mulți angajați de nivel înalt și mediu din conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), precum și persoane implicate în criza City Insurance.

Ce susține grupul Eurhold:

„În atacul împotriva Euroins România ar putea fi implicați mai mulți angajați de nivel înalt și mediu din conducerea departamentului de asigurări al autorității de supraveghere și reglementare financiară din România – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), precum și persoane implicate în criza City Insurance.

Aceștia desfășoară aceste acțiuni punând în pericol stabilitatea financiară a companiei, a sectorului asigurărilor în ansamblu și stabilitatea economică a României. Mai mult, acțiunea unor funcționari ai departamentului de asigurări ASF pune în pericol bunele relații ale companiei cu ASF, ca instituție și cu conducerea de vârf a acesteia.

Eurohold a informat deja o serie de organisme și instituții de stat și internaționale competente cu privire la aceste acțiuni, iar instituțiile iau măsurile necesare.

În informarea transmisă de companie către instituțiile de stat și internaționale competente, se descriu toate acțiunile intenționate, acțiunile grupului împotriva Euroins România și potențialul scop al campaniei care ar putea consta în sechestrarea rapidă a activelor asigurătorului, provocând o criză de lichiditate în sector, cu impact major.

Această destabilizare financiară ar putea afecta inclusiv activitatea din Bulgaria și ar putea avea un impact negativ asupra apartenenței celor două țări la spațiul Schengen, precum și asupra intrării Bulgariei în zona euro, în ciuda relațiilor bilaterale excelente dintre cele două țări.

Atacul la adresa Euroins România a escaladat în ultimele două săptămâni, când a fost organizată o masivă campanie negativă prin intermediul presei, al unor politicieni și al unor oficiali ai departamentului de asigurări al ASF.

Aceasta include acțiuni și măsuri care încalcă în mod flagrant nu numai legislația bulgară, ci și cea europeană. Acționarii holdingului consideră că există o campanie intenționată care are ca scop destabilizarea pieței financiare și de asigurări din România, precum și a companiei însăși ca lider pe această piață. De asemenea, Eurohold a alertat Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) cu privire la aceste acțiuni, precum și alte autorități europene.”, se arată în comunicatul grupului bulgar.

Grupul mai solicită reprezentanților autorităților competente ale statului, „să asigure un audit transparent, imparțial și recunoscut la nivel internațional al procesului derulat de unii membri ai echipei departamentului de asigurări al ASF, care altfel ar putea duce la o criză de lichidități și la instabilitate financiară și politică generală.”

Controale în desfășurare la Euroins: Ce verifică ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în curs de desfășurare o acțiune de control la Euroins, iar rezultatele vor fi făcute publice în momentul finalizării acestuia, au precizat luni pentru HotNews.ro oficialii autorității. De asemenea există și o plângere penală la Parchet împotriva companiei de asigurări.

Precizările ASF legate de acțiunea de control desfășurată în prezent la Euroins vin după ce HotNews.ro a solicitat autorității să spună dacă cel mai mare asigurător auto respectă în prezent indicatorii de lichiditate, solvabilitate și de rezerve tehnice pentru buna desfășurare a activității și ce controale și măsuri a dispus ASF către acest asigurător care are cele mai multe contracte RCA după falimentul City Insurance.

De altfel, la finele lunii decembrie 2022, în urma unor întrebări formulate de senatorul AUR Sorin Mateescu, ASF i-a răspuns acestuia că „în prezent sunt în desfășurare alte acțiuni de control on-site și de supraveghere off-site care nu sunt finalizate, acțiunile vizând și verificarea indicatorilor raportați de societate.”

„Având în vedere măsurile aprobate de ASF și nivelul de supraveghere a societății Euroins, ținând cont de cota de piață deținută de către aceasta, dar și riscurile pe care le poate prezenta la nivelul pieței asigurărilor, acționarii societății au majorat capitalul în ultimii 2 ani cu 246 milioane de lei (capital social și primă de emisiune).

De asemenea, în data de 07.11.2022, societatea Euroins România a publicat o nouă hotărâre a Adunării generale a Acționarilor prin care s-a aprobat majorarea capitalului (capital social și prime de emisiune) cu suma de 55 milioane de lei, și, în același timp, a depus la ASF documentația pentru aprobarea conversiei unui împrumut subordonat acordat de acționarul majoritar, în capital social”, se arată în răspunsul ASF de la Senat.

În comunicările publice, Euroins susține că are suficiente fonduri proprii pentru a acoperi necesarul de capital de solvabilitate. Cele mai recente date ale asigurătorului arătau că la finele anului 2021 deținea fonduri proprii în valoare de 359,5 milioane lei.

Acoperirea necesarului de capital de solvabilitate (SCR) este de 107,6%, iar acoperirea necesarului minim de capital de solvabilitate (MCR) este de 230,5%.

În replică, oficialii Euroins România au declarat pentru HotNews.ro că „așa cum am informat și ASF, gradul de solvabilitate este de 140% pentru trimestrul 3 din 2022, în timp ce coeficientul de lichiditate este de 116% pentru trimestrul 4 din 2022”.

Amenzi de peste 16 milioane de lei în perioada 2020-2023

Revenind la precizările ASF transmise luni, 6 februarie 2023, către HotNews.ro, autoritatea a transmis lista tuturor amenzilor aplicate Euroins în perioada 2020-2023, care depășesc valoarea de 16 milioane de lei, dar și motivele detaliate ale acestor sancțiuni.

CE AMENZI A PRIMIT EUROINS ÎN PERIOADA 2020-2023

Dacă cea mai recentă amendă de peste 300.000 lei aplicată luna trecută a vizat plata cu întârziere a despăgubirilor, amenzile din noiembrie și septembrie 2022 vizează atât constituirea necorespunzătoare a rezervelor tehnice, dar și raportări care ar fi fost incomplete în perioada februarie-iunie 2022 privind situația litigiilor aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor.

Ce spune ASF despre plângerea la Parchet împotriva Euroins

HotNews.ro a solicitat ASF și un punct de vedere cu privire la informațiile Libertatea potrivit cărora ASF ar fi trimis Parchetului General o sesizare penală în data de 21 februarie 2022 după ce ar fi descoperit în urma unui control din 2021 că asigurătorul ar fi respins mii de dosare de daună, fără să le verifice și fără ca oamenii a căror semnătură apărea pe documente să le fi văzut.

Nicu Marcu, președintele ASF, ar fi fost mandatat la acel moment să completeze o sesizare penală „înregistrată în dosarul 90/P/2021″, scria Libertatea.

Ce spune autoritatea despre aceste informații?

„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) înțelege să nu comenteze aspecte care fac obiectul unor anchete penale sau dosare aflate pe rolul unor instituții/autorități sau organe de specialitate ale statului.

În ceea ce privește posibilele fapte penale sesizate organelor de cercetare penală de către A.S.F., precizăm că aceste informații sunt exceptate de la liberul acces la informațiile de interes public, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, dorim să menționăm faptul că, ori de câte ori, în urma acțiunilor de supraveghere și control desfășurate de A.S.F., în temeiul prerogativelor legale deținute, au rezultat suspiciuni cu privire la o posibilă încălcare a dispozițiilor în materie penală, ASF a sesizat organele competente cu privire la aspectele constatate.”, a precizat ASF.

X